No, thanks

No, thanks

Am trăit un an într-una din capitalele UE, pentru că așa mi-a fost scris. O astfel de perioadă de timp este suficientă pentru cei mai mulți ca să-și cristalizeze unele idei despre felul cum trăiesc și alte popoare, nu doar românii. Sigur că impresia generală, având în vedre sistemul nostru de referință, cu care suntem obișnuiți, este că majoritatea europenilor trăiesc mult mai bine deât noi. Și este adevărat, luând în calcul statisticile.

Dar cum oamenii nu sunt doar cifre, eu îmi propun să intru în detalii și să spun: Deocamdată mulțumim, mai putem aștepta. Ce anume? Chestiunea cu integrarea.

Așa cum nici unul dintre noi nu știam în anii 2005 ce înseamnă accederea în UE, nici integrarea propriu-zisă nu înseamnă prea mult în bagajul cunoștințelor actuale. Vedem însă că UE nu este mai mult decât un concept firav ce nu are nici o legătură cu proiecția ei din anii de după cel de-al doilea război. Și trebuie adăugat despre acesta că încă nu și-a consumat toate etapele. E adevărat că nu se mai aud bombardamente și nici trupe de asalt, dar el se poartă printre națiuni cu alte arme ce nu fac zgomot, tocmai poate pentru a crea false impresii și mai ales deturnări de la ideea de democrație prin falsificarea adevărului pur, așa cum el a stat la baza construcției politice de după 1945. Poate că oamenii s-au săturat de respectul cu care s-au gratulat mai bine de 70 ani și acum se lasă antrenați într-o psihologie a urii (nu a celei de clasă, ci una a europenismului clasificat). Din ce se observă, ea este indusă programatic cu suport guvernamental în țările nordice, ale căror popoare au trimis la reprezentare în parlamentele lor oameni de condiție morală cel puțin îndoielnică dacă nu chiar inadecvați. Spun asta pentru că îmi e greu să admit că un proiect ce urmărește dezechilibre în familii cum este cel pe care Finlanda îl desfășoară în aceste zile a primit undă verde din partea celor care conduc de câțiva ani această țară. Nimeni nu a știut până acum despre astfel de mizerii pentru că informațiile de acest tip trec foarte greu de gardurile de sârmă ghimpată de tip digital și oricum neafectându-ne direct poate că nici nu le luăm în serios, lăsându-le în seama celor care se confruntă cu ele. Acum a venit rândul nostru. Și nu trebuie să tăcem. Nu am făcut-o nici în cazurile celelalte și trebuie să ne mobilizăm în cazul doamnei doctor Smicală Camelia, o româncă umilită până la epuizare de statul finlandez care are judecăți de-a dreptul imorale în „evaluarea” doamnei mai sus numite. Nu avem de unde știi dacă se urmărește vreo strategie  iar noi românii și alte popoare lăsate pe mâna sovieticilor în 1945 trebuie să servim ca și cobai, dar prea multe lucruri nefirești s-au întâmplat în ultimii ani. Dacă votul masiv din 2012 a fost aruncat la gunoi iar mai apoi „to do list” a substituit o Constituție, atunci începem să ne mirăm tot mai puțin că unii fac și desfac peste vrerea noastră și chiar peste legile din țările lor. Cum putem explica oare faptul că finlandezii o țin pe doamna Smicală ostatică în țara lor? Lăsând la o parte faptul că explicațiile ar trebui să facă lumină în felul cum aplică aceștia legile, acțiunile samavolnice de preluare a copiilor, deși termenul corect este cel de furt calificat continuat, de sechestrare de persoane, vin să confirme ideea că guvernul din Finlanda, în acest caz, lucrează după norme despre care populația din UE încă nu a luat la cunoștință. Sau vorbim despre cu totul altceva dar atunci ar însemna că mergem spre ceva deloc cunoscut. Poate este în stare incipientă și atunci ar fi bine să dăm cu ea de asfaltul UE.

Cazul de față, chiar dacă nu „atrage” prin numărul de copii luați, precum cel al familiei Bodnariu, este după părerea mea mult mai grav și trebuie făcut cunoscut la toate nivelurile de autoritate. Iar noi, oamenii de rând, trebuie să luăm atitudine pentru ca astfel de abuzuri să fie eradicate încă din start. Scoase din mintea nelegiuților. Care, pentru bani, sunt în stare de foarte multe nenorociri de acest fel. Sigur că nu sunt copiii noștri, dar ar fi bine să ne amintim de timpurile când Securitatea din anii instalării dictaturii proletariatului aresta pe câte unul din te miri ce loc iar părinții noștri nu protestau. Până când, la un ordin, i-au luat pe toți și i-au dus în Bărăgan cu DO pentru câțiva ani. Așa încep toate lucrurile. Bodnariu, Nana, acum Camelia Smicală, mâine poimâne alții sau poate chiar copiii sau nepoții noștri.

Încet, încet copiii sunt educați fără discernământ în UE. Nu mai au respect față de bătrânii lor. Am văzut spre exemplu într-un vagon de tren regional de oră matinală, pe absolut toți elevii de până la 14 ani ocupând locurile pe scaune în timp ce bătrânii stăteau în picioare, printre rânduri. Și elevii aveau ca unică preocupare butonarea telefoanelor smart. Nu Google, ci jocuri. Fără excepție.

Într-o astfel de UE vreți să ne duceți domnilor din politică?

No, thanks.

Mergeți voi… Drum bun …

Faceți ceva și aduceți familia doamnei Smicală în România. Asta să vă fie preocuparea următoarelor zile.

 

P.S. Urmăriți pe Facebook postările doamnei! Și nu vă grăbiți să o judecați.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.