Noua Dreaptă îl „felicită” pe Gheorghe Falcă la 10 ani de mandat

Noua Dreaptă îl „felicită” pe Gheorghe Falcă la 10 ani de mandat

Președintele Noii Drepte din Arad l-a întâmpinat, astăzi, pe holurile Palatului Administrativ, pe primarul Gheorghe Falcă pentru a-i înmâna o „felicitare” la împlinirea celor zece ani petrecuți de acesta din urmă la cârmele Primăriei.S-a întâmplat astăzi,chiar înainte de debutul ședinței extraordinare a Consiliului Local Municipal, când Angel Popescu și-a făcut apariția la ușa Sălii Ferdinand (locul unde avea să se desfășoare ședința), înarmat cu un teanc de astfel de „felicitări”. Un exemplar i-a fost, firește, înmânat primarului de președintele Noii Drepte.Felicitări cu observațiiTrecând operativ peste partea introductivă a documentului, aceea în care primarul este felicitat pentru împlinirea a zece ani în fotoliul de primar, Angel Popescu anunță că are o serie de observații referitoare la activitatea lui Gheorghe Falcă din cei zece ani de mandat: „Vă adresez această scrisoare la 10 ani de când sunteți Primarul Municipiului Arad. Este un prilej să vă felicit, iar în calitate de cetățean al municipiului Arad, cu drepturi și obligații, vă adresez în mod democratic și câteva observații. Conduceți un municipiu care este pe primul loc în România, în ceea ce privește bolile de cancer, pe locul 3 și 5 în ceea ce privește incidența bolilor cardiovasculare și de diabet. Cu toate acestea, ați renunțat din ordinul dumneavoastră, la Spitalul Municipal, municipiul Arad fiind singurul oraș municipiu reședință de județ fără spital municipal. Acest fapt este o rușine pentru Arad, rușine la care aveți o contribuție imensă. Serviciile către populație în municipiul Arad sunt dintre cele mai scumpe din România( vezi mc la apă și canal, comparativ cu Timișoara de exemplu), deși majoritatea firmelor care prestează aceste servicii, aflate sub directul dumneavoastră patronaj, sunt în stare de faliment sau insolvență. De ce nu ați schimbat directorii slab pregătiți profesional ai acestor regii și servicii? De ce aceste societăți nu își prezintă raportul anual?” , sunt câteva dintre lacunele reclamate de Angel Popescu.Cadrele de partid ale primarului, niște nevertebrateÎn continuare, fără a bănui nimic despre raportul privind starea economică, socială și de mediu , pe care primarul l-a prezentat în debutul ședinței de azi, președintelefilialei arădene a Noii Drepte îi cere socoteală lui Gheorghe Falcă și pe această direcție. În plus, Angel Popescu îl somează pe Gheorghe Falcă să nu își mai prezinte realizările în fața clientelei de partid, ci în fața arădenilor. „În conformitate cu legea 215, secțiunea a treia, «Primarul» , la «Obligațiile principale ale primarului » scrie că trebuie să prezentați anual în fața CLM Arad raportul de activitate privind starea socio-economică și de mediu a orașului. De ce nu prezentați acest raport, domnule primar? E mai bine să țineți discursuri pe Ștrandul «Neptun», să vă lăudați cu 10 ani de primărit în fața unui activ de partid slugarnic și fără coloană vertebrală. Faceți acest raport public pentru municipiul Arad, nu pentru cadrele de partid, pentru că noi vă plătim ca primar și nu ca politician”, atenționează Popescu.Stop alianțelor antiromânești !Considerând că alianțele politice de la nivelul municipiului sunt antiromânești și contradictorii cu nevoile arădenilor, președintele Noii Drepte își încheie mesajul anunțând că formațiunea pe care o conduce la lua atitudine în cazul în care primarul va mai fi părtinitor cu UDMR. „Vedeți-vă de primărit corect și în interesul arădenilor și lăsați aspirațiile de președinte al României. Ne-am săturat de 10 ani de alianțe antiromânești (UDMR) și jocurile de culise ale PDL-ului împreună cu UDMR!! Fiți român, domnule primar, NU împotriva celor care v-au votat, iar dacă în continuare acțiunile dumneavoastră se dovedesc antiromânești, vom lua atitudine în limitele legii! Nu fiți părtinitor cu UDMR-ul, spre binele arădenilor. Încă o dată felicitări la 10 ani de primărit și mult succes!!”, anunță, în încheiere, președintele Noii Drepte topbankinfo.ru

  1. l-au lasat sa intre pe pacalici asta , pentru ca noua dreapta este tot o inventie a PDL-ului

    Raspunde
  2. Da ma PDL a facut tot si Noua Dreapta si oul de dinaintea gainii (sau invers). sunt unii dintre voi care aveti o obsesie cu PDL , uitand sa spuneti ca a salvat Romania in perioada de criza ca altfel eram falimentari ca grecii. Cat despre astia de la Noua Dreapta ce sa spun… ca sunt cum sunt, ca le lipseste ceva… 🙂

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.