„Nu există CLIPA MORȚII”. Ce se întâmplă cu noi după ce inima nu mai bate!

„Nu există CLIPA MORȚII”. Ce se întâmplă cu noi după ce inima nu mai bate!

Cel mai amplu studiu realizat vreodată despre experienţele la limita morţii relevă informații interesante, care i-au uimit inclusiv pe cercetători.

Deşi creierul nu mai funcţionează după primele 30 de secunde de stop cardiac, iar inima nu mai bate, totuși, există un interval de aproape 3 minute în care mai există o formă de conştienţă, susține medicul Sam Parnia, autorul studiului.

„Nu există o clipă a morţii. Moartea începe când se opreşte inima şi este un proces care continuă o perioadă”, precizează medicul.

Proiectul condus de Sam Parnia se numeşte Aware şi a fost lansat în anul 2008. Până acum au fost analizaţi peste 2.000 de pacienţi din 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie şi Austria, dintre care 330 au supravieţuit stopului cardiac. Aproximativ 40% dintre aceștia au declarat că au fost conştienţi în perioada în care erau morţi clinic, chiar dacă inima lor nu mai bătea.

Cercetătorii au aflat durata acestui intervalului de conștiență datorită unui pacient care a supravieţuit unei experienţe la limita morţii. El a spus că a auzit aparatul de resuscitare folosit de medici, care bipăia la un interval de 3 minute. Acel pacientul auzise de două ori sunetul.

În plus, tot ce descrisese bărbatul se întâmplase în realitate în perioada în care medicii au încercat să-l salveze.

Sam Parnia crede că mulţi pacienţi au experienţe la limita morţii în timpul unui stop cardiac, dar unii dintre ei nu-şi mai pot aminti din cauza medicamentelor pe care le primesc.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.