O femeie și trei bărbați, depistați în trafic sub influența alcoolului

O femeie și trei bărbați, depistați în trafic sub influența alcoolului

Polițiștii au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, mai multe persoane care se aflau sub influența alcoolului.

Polițiștii arădeni au oprit, pe raza localității Ineu, un tânăr de 26 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 0,72 mg./l. alcool pur în aerul expirat, pe raza localității Nădlac, un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,50 mg./l. alcool pur în aerul expirat, pe DJ 709, pe raza localității Șicula, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,61 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar în Piața Avram Iancu din municipiu, o femeie de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,54 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Conform procedurii, în toate cauzele, s-a dispus recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele celor depistați săvârșind infracțiuni rutiere, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

Foto: Arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.