O IMPORTANTĂ companie aeriană ar putea avea ZBORURI de pe Aeroportul din ARAD

O IMPORTANTĂ companie aeriană ar putea avea ZBORURI de pe Aeroportul din ARAD

Compania românească Blue Air, a doua ca importanță după Tarom, a anunțat săptămâna trecută că își anulează zborurile de pe Timișoara, din cauza neînțelegerilor pe care le are cu reprezentanții Aeroportului „Traian Vuia“. Deputatul

Adrian Todor, deputat al PSD, crede că reprezentanții Consiliului Județean Arad ar trebui să profite de această ruptură și să aducă la Arad compania Blue Air.

„Reprezentanții Consiliului Județean Arad au acum o șansă unică să aducă pe aeroport curse regulate, după retragere celor de la Blue Air de pe Timișoara. În urma neînțelegerilor dintre Blue Air și Aeroportul «Traian Vuia», practic, Moldova nu mai are legătură spre vestul țării, ceea ce reprezintă o oportunitate deosebită pentru Aeroportul Arad, care ar putea profita de această situație. Sper ca cei din conducerea Consiliului Județean Arad să fi reacționat deja și să fi deschis discuțiile cu Blue Air, a doua companie românească de pe piață, pentru a aduce la Arad zboruri spre Iași sau Cluj. Sunt convins că aceste curse vor avea un real succes, având în vedere faptul că Timișoara se află la doar 40 de kilometri de Aeroportul Arad, adică 20 de minute de mers cu mașina pe autostradă, dar și lipsa oricărei alte alternative de a circula cu avionul spre Moldova, din zona de vest, cu excepția unor curse cu escală la București. Avem ocazia să-i vedem la lucru pe domnii de la Consiliul Județean, care în următoarele săptămâni au șansa să arate arădenilor cât sunt de competenți și cât de mult doresc să aducă noi curse pe Aeroportul Arad. Oportunitatea există, doar trebuie să profităm de ea“, a declarat deputatul PSD Arad Adrian Todor.

 

 

  1. O veste exccelenta.mai ales pentru cei plecati din tara.Ar trebui SA tineti cont si de de cursele internacionale.

    Raspunde
  2. Asteptam cu mare interes sa se rezolve aceasta problema!

    Raspunde
  3. Doamne ajuta, sper sa fie adevarat, ar fi prea frumos pt noi cei plecati!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.