Mai multe articole din rubrica "" ↑

O lecţie de convieţuire

Am cunoscut-o pe tanti Alice cu mulţi ani în urmă, la Şiria. Acum nu mai trăieşte, dar eu îi sunt dator aceste rânduri pentru lecţia pe care mi-a dat-o atunci. A fost o lecţie de istorie şi de bun simţ ardelenesc. Am fost la ea în urma unei reclamaţii că ar deţine valori nedeclarate la Oficiul pentru Patrimoniul Cultural Naţional. Aruncându-mi o privire asupra lucrărilor din casă mi-am dat seama imediat că era vorba de o pâră ordinară. Am zâmbit şi i-am spus: „Doamnă (i-am spus „tanti“, cerându-i voie, ulterior), nu posedaţi bunuri care fac obiectul legii pentru ocrotirea „Patrimoniului Cultural Naţional“, voi scrie asta într-un proces verbal şi nu veţi mai avea niciun necaz.“ S-a ridicat de pe scaun şi m-a privit drept în ochi şi în clipa aceea am avut o revelaţie: doamna Alice semăna izbitor cu Crişan, cel din triada Horea, Cloşca şi Crişan. I-am spus şi ea mi-a replicat prompt: „Păi, sigur că da, fiindcă sunt strănepoata lui Crişan“. Am încremenit. „Şi pentru că tot umbli după bunuri culturale – a continuat ea – hai să-ţi arăt ceva“. A scos apoi dintr-un sertar şi mi-a arătat o diplomă de înnobilare a colonelului Iulius Szabo de Satmary. „Şi ce-i cu asta, tanti Alice?“„ – Ei, e un roman, domnule profesor“. După răscoala din 1784, neamurile celor trei căpitani s-au răspândit în diferite locuri pentru a-şi pierde urma. Carolina, fiica lui Crişan, s-a refugiat la Şiria. Aici l-a cunoscut pe cel cu care avea să se căsătorească şi cu care a avut doi fii. Unul din ei a fost colonelul Iulius Szabo de Satmary din care se trage tanti Alice. În venele ei curgea sânge românesc, unguresc şi… german! Vorbea perfect toate cele trei limbi.

Depănând aceste file de roman istoric, la un moment dat s-a ridicat în picioare, m-a privit din nou cu acea căutătură aspră a lui Crişan, din celebrul său portret de la Muzeul Brukenthal din Sibiu, şi m-a întrebat: „Şi-acuma spune-mi, eu ce sunt?“„– Ştiu eu, tanti Alice, unguroaică, nemţoaică sau româncă? Dumneata ce crezi că eşti?“ „– Eu? Eu cred că sunt ardeleancă!“ Lecţia pe care mi-a dat-o nu o uit. Ardealul înseamnă români, maghiari, saşi, şvabi, secui şi încă alţii. Dumneata, strănepoata lui Crişan, cu sânge românesc, maghiar şi german, ne asiguri că putem trăi împreună şi în bună înţelegere. Numai să vrem şi să fim călăuziţi de bunul simţ al lui tanti Alice.

P.S. În Iugoslavia, la Zrenjanin, am cunoscut-o pe Ileana Ursu Nenadici, strănepoata lui Nicolae Urs, zis Horea. Nu absolvise nicio şcoală românească, dar vorbea foarte bine româneşte.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.

Articole mai vechi