Opoziție sau demisie în bloc

Opoziție sau demisie în bloc

Mario Ovidiu Oprea, lider al grupului PNL din Senat, a fost pe de-a-ntregul „surprins” de întrunirea Comisiei juridice și, implicit, de votul majoritar pro-grațiere acordat de 5 dintre membrii acesteia – miercuri, 3 mai. Altfel nu-mi explic cum de nu s-a gândit să-și înlocuiască oamenii absenți cu alții, după cum îi permite regulamentul! Fie că e vorba de rea intenție, fie că e pură indolență sau prostie – fapta e de-o iresponsabilitate scandaloasă, în contextul politic actual. De ce să mai fii lider de grup, dacă îți „scapă” atât de lesne marile subiecte ale momentului? De ce să mai ocupi fotoliul de parlamentar, pe banii mei, dacă oricum privești într-un mod fatalist cele 20% pe care, scremut sau nu, ai reușit să le obții la alegerile parlamentare din 2016? Ai face un mai mare bine poporului electoral, stând acasă, pe banii proprii, decât simulând opoziția.

E posibil și ca Mario Ovidiu Oprea să fi fost indus în eroare în mod intenționat de Alina Gorghiu (de Timiș), cealaltă persoană absentă fiind motivată medical. Se pare că doamna Gorghiu a intrat, totuși, în ședință (sau, mai precis, în încăpere) niște minute, cât să se imprime pe retina celor prezenți, după care a părăsit sala. Vasăzică, prezența dumneaei a excelat prin absență. Putem afirma că n-a fost acolo? Nu putem! Că n-a mai și votat e aproape nesemnificativ. Ce ar fi obținut, adăugându-și prețiosul vot la cel dat de colegii ei de opoziție? Cel mult respingerea amendamentelor menite să acorde „prima grațiere” celor aflați abia la „prima mită” (prima devalizare, primul abuz în serviciu, primul trafic cu influență etc). O nimica toată. Ce ți-s cei 15% din PIB care-s mulși anual prin fapte de corupție? Mărunțis.

Raluca Turcan a avut dreptate să o admonesteze, fără a da nume, pe d-na Gorghiu, dar o postare de Facebook nu rezolvă problema în esența sa. Imaginea partidului a avut din nou de suferit de pe urma prezenței incomplete la importanta ședință a Comisiei (întâmplător sau nu, ex-președinta Gorghiu este și unul dintre responsabilii catastrofei electorale din 2016, alături de ceilalți președinți locali). PNL nu-și permite mingi nejucate sau jumătăți de măsură, în perspectiva alegerilor ce vin – europene, prezidențiale și, la urmă, parlamentare. Nu-mi place să joc rolul proorocului apocalipsei, dar miza jucată cu inconștiență de PNL în această legislatură este însăși existența sa. Amenințarea „penețecedizării” liberalilor nu este o vorbă răuvoitoare, aruncată pe piață de dușmanii partidului, ci reflectă realitatea! Erodarea se întâmplă chiar acum și e rapidă, cu diferența – față de soarta PNȚCD – că dezastrul mai poate fi oprit sau cel puțin minimizat.

Pentru moment, PNL nu dă nici un semn că ar presimți catastrofa. Ori poate că o presimte, dar e prea paralizat într-o plăcută inerție. Sunt sigur că „onoarea” de-a fi (acum, azi, în ceasul ăsta) parlamentar narcotizează numeroase potențiale griji sau spaime electorale și amână chiar și îngusta necesitate de a-ți așterne un strat moale și absorbant pentru următorul mandat. Cu Bușoi, Cataramă și Orban candidați la conducerea partidului, nu trebuie să fii expert în analiză politică pentru a invita deja lumea la slujba de pomenire…

  1. asta e realitatea ,cu acesti conducatori pnl-ul dispare urgent. Mai aveau o sansa cu Ciolos plus 4-5 tehnocrati bagati in prima linie ,dar asa sant pe faras . Vor ramane in istorie ca groparii pnl-ului.

    Raspunde
  2. Fara indoiala. Si o fac razand, la o gura de uischi…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.