Organizația ALDE Arad a sărbătorit Mărțișorul printr-o întâlnire festivă

Organizația ALDE Arad a sărbătorit Mărțișorul printr-o întâlnire festivă

Organizația ALDE Arad a sărbătorit Mărțișorul printr-o întâlnire festivă cu membrele de partid.

Peste 150 de doamne și domnișoare au participat la evenimentul organizat de deputatul Eusebiu Pistru, președintele Organizației Județene ALDE. A fost o întâlnire informală, în care nu au lipsit florile, voia bună și mărțișoarele.

În alocuțiunea sa, Eusebiu Pistru a subliniat, din nou, importanța vitală a femeilor în viața socială, economică și politică, punând accent pe o mai mare reprezentativitate feminină în structurile decizionale ale Alianței Liberal Democrate. Deputatul a reiterat faptul că ALDE Arad se dorește a fi prima forță politică de dreapta din județ și municipiu, o structură politică deosebită, punând accent pe pozitivism și relaționarea corectă între membrii săi și cu celelalte forțe de pe eșichierul politic.

ALDE Arad își continuă turnura politică ascendentă, atât în ceea ce privește situarea în sondajele de opinie, cât și în dezvoltarea organizatorică, pregătindu-se de a deveni principalul exponent al liberalismului real. Programul politic și economic, de sorginte pur liberală, garantează dezvoltarea economico-socială a României, a județului Arad și a tuturor locuitorilor săi.

  1. Prapad mare la ALDE , daca Pistru , zis Basica de Arad , conduce acest partid atunci cu siguranta disparitia lui politica e garantata .

    Raspunde
  2. hA,HA,HA NICI NU AU 150 DE FEMEI IN ALDE ARAD,DEZINFORMATI OAMNENII.

    Raspunde
  3. „voia bună ” cine a intretinut-o ?

    Raspunde
  4. Se vad doar capete PDL-iste si cateva pitipoance nebagate in seama.

    Raspunde
  5. Dar sunt multe locuri libere pe scaune,au fost rezervate pentru expertii „transcedentali „?

    Raspunde
  6. Uare si d-na Pistruiata a primit martisor la acel eveniment?

    Raspunde
  7. Cert este ca la poze se pricepe cel care le-a” facut”

    Raspunde
  8. Exponentii astia au aparut cand a expandat fasolea-n ….anu

    Raspunde
  9. Foarte tare domnul Pistru… Ce importante sunt femeile in viata lui….adica toate celelalte Pitipoance pe care le vrajeste cu incredibilul lui sarm de Fochist….

    Raspunde
  10. Eu sunt convins ca Tariceanu-Razgandeanu-Ramoliceanu e dus cu pluta rau , cum spume de buhai sa-i schimbi pe Galis si Trifon cu 2pdl-isti de frunte- Pistru -vaselina si Scheau a lu OTV !

    Raspunde
  11. Mai Dani Trifon , fa ceva , incepe prin a rediscuta cu Marginean-primarul de la Nadlac si cu ceilalti ald-isti adevarati din jurul vostru si debarcati-l urgent pe Pistru-sinistru asta !

    Raspunde
  12. Valea Muresului sustine ferm aceasta miscare , mars d-aici Iuda basista !

    Raspunde
  13. Rabdare fratilor , sfarsitul politic pt. alde Pistru tinichigiu si lingo-basistii lui e aproape !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.