Patronul Auto Schunn Mercedes – Benz prins cu 204 km/h pe autostradă! Ce i-au făcut poliţiştii

Patronul Auto Schunn Mercedes – Benz prins cu 204 km/h pe autostradă! Ce i-au făcut poliţiştii

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva (n.r. – finalizată parţial), un bărbat, cetățean german, care conducea un automobil cu o viteză de 204 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 945 de lei, fiindu-i reținut şi permisul de conducere pentru 90 de zile, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

„La data de 24 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea — Deva, tronsonul Sibiu — Deva, au depistat un bărbat care conducea cu viteză excesivă. Astfel, în zona km. 316 al autostrăzii A1, un bărbat, de 55 de ani, din Germania a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism, pe sensul de mers dinspre Deva către Sibiu, cu viteza de 204 km/h. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii i-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile”, precizează comunicatul.

Potrivit 101reporteri.ro, vitezistul este Juergen Schunn, CEO şi proprietar al rețelei de showroom-uri Mercedes-Benz Auto Schunn din Westendorf (Germania), Arad, Deva, Sibiu, Craiova și Suceava.

  1. bun venit in viitor avem autostrada intre rm. valcea si deva, desenata pe harta da in realitate NU.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.