PERICOL public pe ȘOSELELE din ARAD: Șoferi băuți, depistați în trafic

PERICOL public pe ȘOSELELE din ARAD: Șoferi băuți, depistați în trafic

Polițiștii arădeni au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți șoferi care s-au urcat la volan deși consumaseră băuturi alcoolice, unii dintre ei chiar foarte mult după cum indica alcoolemia.

Polițiștii din localitatea Seleuș au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 42 de ani. Pentru că mirosea puternic a alcool, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de nu mai puțin 1,34 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Pe Calea Aurel Vlaicu din municipiu a mai fost depistat un bărbat de 50 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,82 mg./l. alcool pur în aerul expirat,  și pe D.C. 29, pe raza localității Ineu, un tânăr de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,66 mg./l alcool pur în aerul expirat.

În toate cazurile s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, pe numele celor trei bărbați fiind întocmite dosare de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere de autoturisme pe drumurile publice sub influența alcoolului.

Poliția Rutieră în acțiune

În ultimele 72 de ore, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere.

Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 375 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 177.000 de lei.

Dintre acestea, 124 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 251 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reţinute 27 permise de conducere și 14 certificate de înmatriculare.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.