Perla Apusenilor s-a înscris pe orbita festivalurilor FOLK din România (GALERIE FOTO + VIDEO)

Perla Apusenilor s-a înscris pe orbita festivalurilor FOLK din România (GALERIE FOTO + VIDEO)

Deşi au trecut câteva zile de la prima ediţie a ceea ce se doreşte un festival folk anual în Perla Munţilor Apuseni, ecourile acordurilor de chitară ale lui Adrian Ivaniţchi, Mircea Bodolan, Trupei de Serviciu şi ale lui Felix se mai aud, încă, pe văile Monesei.

Evenimentul fost o reuşită, în pofida vremii reci pentru această perioadă, dovadă în acest sens fiind publicul cald, bun cunoscător al repertoriilor celor care au urcat pe scenă. Pe băncile teatrului de vară au luat loc localnici, de pe Valea Deznei şi Valea Crişului Alb, dar şi iubitori ai genului care au bătut drum tocmai de la Arad pentru a cânta alături de Adrian Ivaniţchi, Mircea Bodolan, Nelu Pitic, Daniel Julean, Dan Miron, Andrei Pitic, Titi Frenţiu (care, împreună, formează Trupa de Serviciu) şi Felix.

În final, Trupa de Serviciu a ridicat publicul la dans. Spectacolul avea să continue în culise, la Vila Bogdan, acolo unde au fost cazaţi artiştii.

Şi-au adus contribuţia la această primă ediţie: Primăria Moneasa, deputatul Florin Tripa, NewsAr.ro şi, ca de fiecare dată când e vorba despre o mână de ajutor, Hotel Parc.

Foto/Video: Ionel Costin, Orlando Toader

Un preambul reusit pt. Bulci Fest (3-4 august)

Publicată de Orlando Toader pe Duminică, 1 Iulie 2018

Moneasa, acum!

Publicată de Orlando Toader pe Sâmbătă, 30 Iunie 2018

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.