Polaris M Holding va continua să presteze serviciul de salubrizare în Arad

Polaris M Holding va continua să presteze serviciul de salubrizare în Arad

Primăria Municipiului Arad anunță că serviciul public de colectare a deșeurilor menajere în municipiul Arad va fi asigurat în condiții normale pe mai departe de operatorul SC Polaris M Holding.

Consiliul Local al Municipiului Arad, convocat sâmbătă în ședință extraordinară din dispoziția Comitetului Local pentru Situații de Urgență al Municipiului și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a aprobat cu unanimitate de voturi prelungirea contractului de servicii de salubrizare menajeră cu SC Polaris M Holding, până la data finalizării procedurilor legale derulate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad pentru desemnarea unui operator unic la nivelul întregului județ.

În sala de ședință au fost prezenți numeroși cetățeni, inclusiv angajați ai operatorului de salubrizare, care au venit să asiste la dezbaterile aleșilor locale. De asemenea, a participat și directorul Direcției de Sănătate Publică, Constantin Cătană, ca reprezentant al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, care a explicat riscurile la adresa sănătății publice care ar rezulta din întreruperea serviciilor de colectare a deșeurilor menajere.

Reamintim faptul că ședința extraordinară a CLM Arad din ziua de sâmbătă, 29 octombrie 2016, a fost convocată din dispoziția Comitetului pentru Situații de Urgență după o ce parte din aleșii locali au refuzat să decidă prelungirea contractului de salubrizare menajeră, care expira luni, 31 octombrie, iar prelungirea nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru fi aprobată.

„Prelungirea excepțională a serviciilor actualului operator de salubritate menajeră din municipiul Arad avea nevoie de votul a 16 consilieri locali pentru a fi aprobată, dar a obținut numai 14 voturi favorabile (din partea reprezentanților PNL, UDMR și a consilierului independent Marin Lupaș), ceilalți 6 consilieri prezenți la ședință (reprezenanții PSD) abținându-se de la vot. În cadrul ședinței care a avut loc astăzi discuțiile între aleși au continuat, fiind reluate cu insistență argumentele tehnice și juridice expuse anterior. În final, votul consilierilor municipali a fost favorabil în unanimitate pentru prelungirea contractului actual până la data finalizării procedurilor legale derulate de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deşeurilor Judeţul Arad pentru desemnarea unui operator unic la nivelul întregului județ”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Arad.

„Îi asigur pe arădeni că serviciul de colectare a gunoiului menajer se va desfășura și pe mai departe în condiții bune”, a declarat viceprimarul Călin Bibarț.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.