Poliția locală, acțiune de informare pe strada Adam Müller Guttenbrunn (FOTO)

Poliția locală, acțiune de informare pe strada Adam Müller Guttenbrunn (FOTO)

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice s-au aflat, în această dimineață, în mijlocul cetățenilor de pe strada Adam Műller Guttenbrunn.

Localnicilor le-au fost înmânate pliante informative, legate de momentul în care traficul de pe strada lor urmează să se desfășoare pe ambele sensuri de mers.

În urma demersului întreprins de polițiștii locali, locuitorii străzii vizate de această modificare au aflat că, începând de marți, 18 aprilie, traficul rutier se va desfășura și pe sensul de mers dinspre strada Ana Ipătescu către strada Ștefan cel Mare. Modificarea care urmează să intre în vigoare începând cu data de 18 aprilie a fost aprobată în Comisia de Sistematizare a Circulației, cu avizul Poliției Rutiere. De menționat faptul că instituirea circulației în ambele sensuri  pe strada Adam Műller Guttenbrunn se va produce în două etape distincte, conform avizului Poliției Rutiere: astfel, până în data de 10 iunie, traficul se va derula cu caracter provizoriu pe ambele sensuri de mers, urmând ca decizia definitivă să fie luată după întrunirea comisiei formate din reprezentanți ai Primăriei și Poliției Rutiere.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.