Ponta îl reclamă pe Băsescu la CCR pe tema reprezentării României la Consiliul European

Ponta îl reclamă pe Băsescu la CCR pe tema reprezentării României la Consiliul European

Premierul Victor Ponta a sesizat Curtea Constituţională, reclamând un conflict instituţional cu preşedinţia, după ce Traian Băsescu nu l-a lăsat să reprezinte România la reuniunea Consiliului European, ce va avea loc săptămâna aceasta.

Ponta îi solicitase preşedintelui să îi dea lui mandat de reprezentare, însă acesta a refuzat.

Victor Ponta le cere judecătorilor Curţii Constituționale să constate că şeful statului îşi „arogă atribuţii şi competenţe” care aparţin Guvernului, având în vedere că a decis să reprezinte el România la o reuniune a Consiliului European în care problemele de pe agendă ar fi trebuit susţinute de Guvern.

Premierul nu contestă dreptul preşedintelui de a reprezenta România, ci modul „discreţionar şi arbitrar” în care a ales să colaboreze cu Guvernul şi Parlamentul, fără să ceară elemente de mandat şi fără să se consulte cu cele două instituţii.

Ponta arată că în Constituţie nu există prevederi care să confere „dreptul exclusiv” al preşedintelui de a reprezenta România la astfel de reuniuni.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că va participa la Consiliul European din 26-27 iunie, având în vedere obligaţiile constituţionale, hotărârea CC, dar şi tematica reuniunii, căreia, datorită experienţei în probleme europene, îi ”va face faţă mult mai bine”.

„Premierul mi-a solicitat mandat să participe la Consiliul European din 26-27 iunie. Astăzi, l-am anunţat că nu îi dau mandat de participare. Voi participa eu, având în vedere obligaţiile constituţionale, pe de o parte, hotărârea Curţii Constituţionale, pe de altă parte, dar şi tematica căreia, cu certitudine, datorită experienţei pe care o am în probleme europene, îi voi face faţă mult mai bine”, a precizat preşedintele.

Ponta a spus că, în aceste condiţii, România are o poziţie foarte slabă pentru că nominalizarea comisarului european o face Guvernul, conform legii româneşti şi regulamentelor europene.

Foto: Facebook

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.