Premieră în Australia: Justiția a recunoscut o persoană ca fiind de genul neutru

Premieră în Australia: Justiția a recunoscut o persoană ca fiind de genul neutru

Cea mai înaltă instanță din Australia a recunoscut, miercuri, existența celui de-al treilea gen – „neutru”, pentru o persoană care nu este nici bărbat, nici femeie. Decizia instanței vine să pună capăt unei perioade lungi de discriminări.

Înalta Curte a respins, astfel, recursul formulat de statul New South Wales pentru a fi recunoscute numai genurile feminin și masculin. Potrivit deciziei instanței nu toată lumea ar trebui să fie obligată să se identifice ca fiind bărbat sau femeie atunci când are de-a face cu oficialii, ci unii oameni s-ar putea descrie în mod legitim ca fiind de genul neutru.

Înalta Curte „recunoaște că o persoană poate fi nici de sex masculin și nici feminin și permite înregistrarea unei persoane ca fiind de un gen +nespecificat+”, potrivit opiniei unanime a judecătorilor.

Această decizie vine după o cerere depusă de o persoană, Norrie, care nu se identifică ca bărbat sau femeie, și care a solicitat crearea unei categorii suplimentare pentru „genul neutru”.

Norrie, în vârstă de 53 de ani, care nu folosește decât un singur nume, a fost născută de sex masculin și a suferit o operație pentru schimbare de sex în anul 1989.

Dar intervenția chirurgicală nu a reușit să rezolve ambiguitate activistului scoțian, fapt care i-a determinat un impuls pentru recunoașterea unui nou gen. În 2010, registrul de stat-civil din capitala Sydney a fost de acord să o înregistreze în categoria de gen„nespecificat”, însă, la scurt timp după aceea, registrul a revenit asupra deciziei și a declarat nul certificatul. Norrie a declarat atunci că s-a simțit „asasinată social”.

 

Foto: interaksyon.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.