Președintele CJA: Aradul, pedepsit pentru că a gestionat corect banul public

Președintele CJA: Aradul, pedepsit pentru că a gestionat corect banul public

Pentru că am gestionat corect banul public, Guvernul ne-a pedepsit, alocând zero lei Consiliului Judeţean Arad (CJA) pentru echilibrarea din cotele defalcate din TVA, este afirmația făcută astăzi de președintele CJA în cadrul unei conferințe de presă.

„Excedentul bugetar înseamnă că ai proiecte pe care le duci mai departe de la un an la altul. Excedentul s-a numit fond de rulment şi a inclus banii necesari finalizării investiţiilor. Acum i s-a schimbat denumirea, dar în esenţă tot fond de rulment a rămas, care îţi asigură banii necesari finanţării investiţiilor începute”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Excedentul a devenit subiect de discuţie în momentul în care Aradul a ajuns printre cele şapte judeţe care nu primesc fonduri pentru echilibrarea bugetului din cotele defalcate din TVA, pentru că muncesc şi au investiţii.

Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a demontat „mitul” lansat de PSD cu privire la excedentul bugetar pe care îl are instituţia. „Este cazul să clarificăm aceste aspecte, legate de excedentul bugetar. Aceşti bani sunt folosiţi pentru investiţii, fie directe, ale Consiliului Judeţean, fie cofinanţări ale unor proiecte cu fonduri europene sau guvernamentale. Există chiar şi o lege, a responsabilităţii fiscal-bugetare, care mă obligă să asigur aceşti bani, să asigur finanţarea sau cofinanţarea, după caz, a unor proiecte. Pentru că Legea Achiziţiilor Publice este stufoasă şi unele achiziţii de lucrări nu se încheie nici măcar într-un an de zile, pentru că sunt contestate, nu am reuşit să consumăm banii. Ori transferi în excedentul bugetar contravaloarea acelor contracte şi le continui anul viitor, ori renunţi la proiectele respective. Logic că am decis transferarea acestor bani în excedentul bugetar, urmând să îi folosim anul acesta”, a explicat preşedintele Iustin Cionca.

Preşedintele Consiliului Judeţean a lămurit şi afirmaţia că excedentul bugetar al Consiliului Judeţean ar fi prea mare. „Datorită acestui excedent am putut noi funcţiona în anul 2017 şi putem asigura şi în anul 2018 finanţarea investiţiilor şi cofinanţarea proiectelor! De aceea avem excedent mare? Guvernul are obligaţia, conform Legii Asistenţei Sociale, de a asigura până la 90% fondurile necesare pentru persoanele care beneficiază de sprijin din partea statului, urmând ca noi, Consiliul Judeţean, să completăm sumele necesare. Deoarece, pentru 2017 Guvernul a virat banii abia în noiembrie, am alocat din fondurile Consiliului Judeţean sumele necesare. Când am primit banii de la Guvern nu i-am mai putut consuma şi i-am introdus în excedentul bugetar, urmând ca în acest an să alocăm aceşti bani pentru secţiunea de dezvoltare. Nu ne-am permis să nu asigurăm banii necesari pentru asistenţă socială pentru că nu putem să-i neglijăm pe copiii instituţionalizaţi, nici celelalte categorii defavorizate. În schimb, pentru că am gestionat corect banul public, Guvernul ne-a pedepsit, alocând ZERO lei Consiliului Judeţean pentru echilibrarea din cotele defalcate din TVA”, a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Iustin Cionca a prezentat inclusiv banii pe care Consiliul Judeţean îi alocă pentru secţiunea de dezvoltare, din excedentul bugetar.„Doar la drumuri am alocat 35 de milioane de lei, pentru studii de fezabilitate, proiecte tehnice, finanţări ale reabilitării unor drumuri sau cofinanţări la proiecte cu fonduri externe”, a completat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.