Preşedintele CJA a verificat stadiul lucărilor la reţeaua de apă şi canalizare

Preşedintele CJA a verificat stadiul lucărilor la reţeaua de apă şi canalizare

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad a verificat, miercuri, stadiul lucrărilor care se desfăşoară în cadrul proiectului ce vizează extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad. Au fost vizitate şantierele din localităţile Şiria, Pâncota şi Ineu.

Proiectul „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” este implementat de Consiliul Judeţean Arad (CJA), prin accesarea de fonduri europene nerambursabile, pe teritoriul a 13 primării şi are o valoarea totală de peste 570.000.000 de lei.

În localitatea Galşa, comuna Şiria, locuitorii vor beneficia de reţele de apă potabilă noi, în lungime de 5,4 kilometri, în valoare de 1.745.748,04 lei. Tot aici, va fi extinsă reţeaua de canalizare cu 14,8 km, valoarea lucrărilor fiind de de 4.798.870,14 lei şi va fi realizată o staţie de pompare a apelor uzate menajere. În comuna Şiria, se va lucra la extinderea reţelei de apă potabilă cu 23,5 kilometri, precum şi la reabilitarea reţelei de apă cu 2,9 kilometri. Tot aici va fi realizată şi o staţie de pompare a apelor uzate menajere. „Pe şantierul din localitatea Şiria se excută lucrări de extindere şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare, din bani europeni. În acest moment putem spune că Şiria va avea aproape integral sistemul de apă şi canalizare la nivel european. Constructorul este în grafic iar lucrările vor fi finalizate în primăvara anului viitor”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele CJA.

„Ne bucurăm că Şiria a fost aleasă în prima etapă a masterplanului de apă canal, ce va fi finalizat în anul 2015. Lucrăm la canalizare, la extinderea reţelei de apă, la introducerea gazului metan iar la finalul acestor lucări vom trece şi la asfaltarea străzilor de pământ”, a declarat primarul Şiriei, Valentin Bot.

Tot astăzi, Nicolae Ioţcu a verificat şi stadiul lucrărilor aferente proiectului de introducere a apei potabile şi canalizării în oraşul Pâncota. Aici valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 12 milioane de lei iar principalele obiective ce vor fi realizate sunt extinderea reţelelor de apă potabilă cu 1,5 kilometri, extinderea reţelei de canalizare cu 16 kilometri şi construirea a cinci staţii de pompare a apei uzate menajere.

„ Ne bucură faptul că lucările sunt în grafic şi sunt convins că lucrarea se va finaliza în termenul stabilit. Considerăm că prin aceste investiţii aducem judeţul Arad la standarde europene şi totodată, aducem bani pentru a crea locuri de muncă”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Primarul oraşului Pâncota, Iosif Retter, s-a declarat, la rândul său, mulţumit de modul în care se derulează lucările. „Am început introducerea reţelei de apă şi canalizare în urmă cu mai mulţi ani, în cadrul programului SAMTID. Locuitorii oraşului au acum confortul şi civilizaţia pe care multe alte aşezări urbane nu ale au nici pe jumătate”.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean, s-a declarat mulţumit şi de modul în care se desfăşoară lucrările la Ineu. Împreună cu primarul oraşului, Călin Abrudan, Nicolae Ioţcu a vizitat şantierele deschise pe câteva dintre străzi. „Sunt mulţumit de stadiul lucărilor şi intenţionez ca, în paralel, să mergem şi cu asfaltarea străzilor pe care s-a finalizat introducerea reţelor de apă şi canalizare”, a precizat Călin Abrudan.

  1. Iotcu asta se crede Ceausescu. trimite mesaje de sarbatori, viziteaza santiere. traiasca partidul (care?)

    Raspunde
  2. Poate a trecut pe la Pancota sa-si vada animalele din fondul de vanatoare

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.