Prima seară a Festivalului fARAD s-a bucurat de un public numeros

Prima seară a Festivalului fARAD s-a bucurat de un public numeros

Festivalul de film documentar fARAD, ediția a doua, a debutat aseară cu filmul Primarul chinez, o producție chineză în regia lui Hao Zhu. Filmul urmărește povestea noului primar al orașului Datong, care dorește să transforme vechiul centru minier într-un magnet cultural și turistic. Pe de altă parte, filmul suprinde destinele locuitorilor și raportarea acestora la planurile primarului.

Acest prim film al fARAD, ediția 2015, a atras un public numeros, sala Cinematografului Arta fiind ocupată la capacitate maximă de cinefilii arădeni. De asemenea, publicul s-a putut bucura de prezența lui Mihai Chirilov, președintele boardului FARAD și a Monei Nicoară, directorul artistic al festivalului.

Arădenii sunt invitați și astăzi, de la ora 17.00, la Cinematograful Arta, Str. Vasile Alecsandri nr. 2, pentru a urmări trei documentare de excepție, apreciate și premiate la reputate festivaluri internaționale de film.

farad 3

Programul fARAD de vineri, 16 octombrie :

Ora 14.00
Zona fARAD : Cine are nevoie de documentar?

Conversație cu Mona Nicoară și Mihai Chirilov despre identitatea, conținutul și ambițiile festivalului arădean. Zona fARAD este o platformă de întâlniri și mese rotunde dedicate filmului documentar.

Cafeneaua KF, Piața Avram Iancu

Ora 17.00

Secretul nasturelui de sidef (The Pearl Button)
Chile-Franța-Spania, 2014, 82 min.
R. Patricio Guzman
Ursul de argint – Berlin, 2015

Chile este definit de apă. Oceanul nu este doar o graniță care îi delimitează teritoriul, ci și un recipient pentru istoria lui colonială și post-colonială, pentru memoria colectivă a locului. Prin vocea unică, literară, și imaginile sublime ale lui Guzman, apa devine un personaj in sine care construiește și, în același timp pune la îndoială o întreagă identitate națională. Un film poetic și profund făcut de unul dintre maeștrii incontestabili ai documentarului contemporan.

Ora 19.00

Amy
Marea Britanie-SUA, 2015, 128 min.
R. Asif Kapadia
Cannes 2015

Constituit exclusiv din imagini de arhivă, fără niciun cadru filmat în prezent, acest documentar reușește să creeze o intimitate specială cu subiectul lui : cântăreața de jazz Amy Winehouse, a cărei carieră meteorică și moarte subită, deși amplu documentate și disecate de tabloidele vremii, nu au fost înțelese în toată complexitatea lui emoțională. Povara celebrității pentru o simplă fată de la periferia Londrei cu un talent artistic excepțional este înfățișată cu aceeași delicatețe și rigoare formală prezente și în filmul despre Ayrton Senna al aceluiași regizor, premiat la Sundance.

Ora 21.30

Bondoc
România, 2015, 86 min.
R. Mihai Mincan, Cristian Delcea, Mihai Voinea
TIFF 2015

Cu răbdare, umor și mult respect, trei regizori români își urmăresc protagonistul, Dan Bondoc, un maestro de șah de 78 de ani care își împarte viața între nostalgiile legate de cei morți și dorința foarte vie de a-i bate pe cei mai tineri într-un turneu dedicate unui regretat prieten, și el maestro de șah. În peisajul filmelor cu competiții, populate îndeobște de liceeni, acst documentar surprinde prin profunzimea meditației asupra a ceea ce înseamnă să câștigi împotriva ta însuți și împotriva timpului.

farad 1

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.