Primăria ne dă dreptate! Aradul, ATRACTIV pentru românii din estul țării

Primăria ne dă dreptate! Aradul, ATRACTIV pentru românii din estul țării

Primăria Municipiului Arad a dat publicității o informare prin care se confirmă ceea ce spuneam noi, de la NewsAr.ro, într-un articol anterior privind topul celor mai atractive județe pentru români. 

Potrivit municipalității, în 2016, în România s-a înregistrat cea mai mare migraţie internă după 1991. Aproape 400 000 de români şi-au schimbat domiciliul dintr-o localitate în alta.

În timp ce majoritatea judeţelor ţării „au pierdut” locuitori, Aradul s-a situat în topul judeţelor atractive care au avut „de câştigat” de pe urma acestui fenomen. Conform Institutului Naţional de Statistică, pe plus se mai află: Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Giurgiu, Iași, Ilfov, Sibiu, Timiș.

„Aradul este pe primul loc în acest top. Aceasta înseamnă că aici este dezvoltare”, a subliniat edilul Gheorghe Falcă, în cadrul unei emisiuni TV.

Cu toate că fenomenul este solid şi îndelungat nu foarte multe judeţe se pot lăuda cu o creştere continuă de la Revoluţie încoace, spun reprezentanții Primăriei, însă Aradul a atins şi această performanţă. La nivel naţional numai Sibiul şi Timişul au mai punctat la acest capitol.

„Când vorbim despre Arad, vorbim despre un judeţ care este  pe creștere economică, pe creștere demografică şi  concentrează industria și ramurile postindustriale. Dezvoltarea economică trebuie să rămână prioritatea noastră, a tuturor, indiferent de culoarea politică, Nu ne permitem să pierdem proiectele pentru Arad, pentru că oamenii vin înspre judeţul nostru.  Pe lângă dezvoltarea economică, un alt capitol căruia va trebui să-i acordăm importanţa cuvenită este extinderea şi modernizarea infrastructurii, atât din fonduri de la bugetul local, cât şi din bani de la Guvern”, a afirmat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

  1. Berlin-Tokio-Arad-Chicago 25 octombrie, 2017, 8:49 pm

    O minunatie de oras, aveti dreptate !!! Nu stiu cu ce va afumati dar are efect. Vrem si noi……
    Vai de capul vostru

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.