Primarul Gheorghe Falcă salută investiţia Guvernului în bazinul de polo de la Arad

Primarul Gheorghe Falcă salută investiţia Guvernului în bazinul de polo de la Arad

Gheorghe Falcă, primarul Municipiului Arad, salută implicarea marii campioane Gabriela Szabo, în calitate de Ministru al Sporturilor, în deblocarea construcției noului bazin de polo, proiect inițiat și co-finanțat de municipiul Arad încă din anul 2009.

„Țin să o felicit pe doamna Gabriela Szabo pentru modul în care a reușit să-l convingă pe ministrul Dragnea să deblocheze proiectul pe care l-a oprit când s-a instalat la Ministerul Dezvoltării. Este una din investițiile oprite în Arad de Guvernul Ponta, alături de șantierele celor două pasaje peste șoseaua de centură. Este una din nedreptățile pe care acest Guvern le-a făcut arădenilor. În toți acești ani sportivii arădeni nu s-au putut antrena pentru performanțe maxime iar orașul a fost obligat să țină blocate fonduri proprii“, a declarat Falcă.

Edilul şef reaminteşte că, în urmă cu şase ani, Primăria Municipiului Arad a promovat proiectul pentru construcția unui nou bazin de polo în cadrul programului „Bazine de înot” al Companiei Naționale de Investiții. Primăria a pus atunci la dispoziţie terenul pentru noul obiectiv (în cartierul Subcetate) şi și-a asumat realizarea din fonduri proprii a utilităţilor şi amenajărilor exterioare: căi de acces, spaţii de parcare, iluminat public, etc., toate acestea ridicându-se la 30% din valoarea totală a investiției.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.