PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Activități sportive și de voluntariat în Arhiepiscopia Aradului

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Activități sportive și de voluntariat în Arhiepiscopia Aradului

Arhiepiscopia Aradului și Asociaţia Clubul Sportiv Experienţa Multisport au organizat în perioada 5-8 august 2016 mai multe activități sportive și de voluntariat de care au beneficiat tinerii şi copiii din diferite parohii sau din centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

În organizarea activităţilor sportive sau de voluntariat care au avut loc, beneficiarii au fost și copii din categoriile cele mai vulnerabile, dar nu exclusiv, participarea efectivă la acestea nefiind limitată din punct de vedere al vârstei, ci a fost deschisă tuturor celor interesaţi, indiferent de vârstă.

Printre activități multiple și complexe s-a numărat și atelierul de lucru cu numele ,,Siguranța rutieră’’, care a fost creat de către o echipă de voluntari internaționali: Adria Tallada și  Rebeca Navarro din Barcelona (Spania), Anton Linholm din Tallinn (Estonia), Dora Matos din Leiria (Portugalia), Patrycja Bernatek din  Pulawy (Polania) și implementat de către Antonio Bilotta din Avellino, (Italia), împreună cu Roxana Tomoș și volunatari arădeni Raluca Bertel și Denisa Groza. Toți copii care au participat la aceste manifestări sportive și de voluntariat au fost premiați de Antonio Bilotta, Roxana Tomoș și Sorin Roșca (Inspector la DGASPC Arad).

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.