PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Daruri de Crăciun pentru copii defavorizați din județul Arad

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Daruri de Crăciun pentru copii defavorizați din județul Arad

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, au fost dăruite daruri de Crăciun copiilor defavorizați din județul Arad, pe întrega perioada a postului Nașterii Domnului. De aceste daruri au beneficiat parohiile, instituțiile sociale, județene și diverse familii creștine, chiar de diferite confesiuni. În perioada 18 – 21 decembrie, 2015, 280 de copii au primit daruri substanțiale, produse de uz comun, îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri.

Prin întregul proiect social-filantropic ecumenic „O inimă care vede” s-au dăruit 740 de cutii de cadouri copiilor defavorizați din județul Arad. La reușita pastoral-misionară a acestui proiect au contribuit persoane fizice din străinătate, Parohia „Sf. Antonie cel Mare din Viena”, asociații și fundații din România, activitățile de voluntariat a multor credincioși din Banat și Transilvania, precum și instituții de drept privat.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

  1. E timpul ca biserica sa faca asemenea fapte, de cele de mai multe ori preotii isi vad de agenda personala…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.