PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Euharistie și Filantropie

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Euharistie și Filantropie

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, au fost desfășurate activități social-filantropice în municipiul Arad, în perioada 1 – 8 februarie 2016, de care au beneficiat aproximativ un număr de 180 de persoane.

Aceste activități pastoral-misionare urbane au fost întregite de comuniunea euharistică a copiilor și tinerilor, prin stăruința tuturor parohiilor arădene.

Prin proiectul „Gustați și vedeți ce bun este Domnul” au fost împărtășiți 300 de copii și tineri, la care s-au adăugat un număr semnificativ de persoane cu dizabilități. Prin colaborarea cu familiile acestora și prin implicarea asistenților personali sau profesioniști s-a reușit aducerea lor chiar la biserici.

Educația persoanelor cu handicap, parte integrantă a sistemului național de educație, se realizeaza prin unități de învățământ special, la care activitatea pastorală a Bisericii aduce o contribuție de suflet, binevenită, dătătoare de curaj și nădejde.

Arhim. Teofan Mada, vicar-eparhial, coordonator de proiect

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.