PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Program educativ-religios la Grădinița „Palatul Fermecat” din Arad

PRIMIM SPRE PUBLICARE/ Program educativ-religios la Grădinița „Palatul Fermecat” din Arad

La Grădinița P.P. „Palatul Fermecat” din Arad a avut loc marți, 21 iunie 2016, un program educativ-religios.

Preşcolarii din cadrul instituţiei de învăţământ au prezentat, cu sprijinul personalului abilitat, un program educativ-religios. Cei mai mici și mai mari preşcolari i-au încântat pe cei prezenți, precum şi pe invitaţii lor, cu un program educativ-religios format din cântece, rugăciuni și poezie, sub coordonarea doamnei Sida-Florica Maxa. La eveniment  au participat educatoarele din unitate, dar şi doamna director Florea Margareta care desfășoară multe activități educativ-religioase în viața unității de învățământ.

De asemenea, unității preșcolare i-au fost dăruite ca material didactic-religios și cultural-artistic, două cărți de colorat: Carte de colorat cu Biserici din Județul Arad și Carte de colorat cu imagini din orașul și județul Arad. Lucrările au fost tipărite cu sprijinul Consiliului Județean Arad și a Centrului Cultural Județean Arad.

Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial, coordonator de proiect

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.