Proprietarii sau administratorii de terenuri, obligați să distrugă toate plantele de ambrozie

Proprietarii sau administratorii de terenuri, obligați să distrugă toate plantele de ambrozie

Proprietarii sau administratorii de terenuri vor fi obligați să distrugă toate plantele de ambrozie.

Aradul a contribuit în mod esențial la reușita proiectului legislativ privind combaterea ambroziei. Grupul de lucru inițiat la Consiliul Județean Arad în parteneriat cu Asociația Excelsior, universități din Arad și Timiș, cadre medicale, societatea civilă a formulat amendamente care au fost incluse în texul legii.

Legea privind combaterea ambroziei a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat, fiind trimisă spre promulgare. Potrivit legii, proprietarii sau administratorii terenurilor din țară sunt obligați să distrugă toate plantele de ambrozie, pentru prevenirea reacțiilor alergice. Se estimează la nivel mondial că procentul de persoane susceptibile de a dobândi alergia la ambrozie este de aprox. 20%.

,,Salutăm adoptarea acestei legi importante. O parte din intervențiile noastre au fost luate în considerare în elaborarea formei actuale a legii, ceea ce arată că eforturile și munca grupului nostru sunt cu folos. Am trimis o adresă Ministerului Agriculturii prin care ne anunțăm disponibilitatea de a munci în grupul de lucru la nivel național dacă acesta se va constitui”, a declarat Claudia Boghicevici (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.

Paul Hac, specialist în ecologie în cadrul asociaţiei Excelsior Arad şi membru al grupului de lucru pentru combaterea ambroziei, a subliniat importanța informării populației despre problemele pe care le poate cauza această plantă: „Este foarte bine că avem, în sfârșit, o lege care ne obligă să combatem ambrozia. Informarea și conștientizarea populației sunt însă esențiale, deoarece sunt foarte mulți oameni care nu recunosc această plantă și nici nu realizează câte probleme de sănătate poate cauza. În această direcție ne vom concentra eforturile în perioada următoare”.

Vineri, 23 februarie, la sediul Consiliului Judeţean Arad a avut loc o nouă întâlnire a grupului de lucru privind combaterea ambroziei în judeţul Arad, în cadrul căreia a fost discutat un plan de acţiuni concrete.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.