Propunere ȘOC: Şoferii, OBLIGAŢI să facă „şcoala” de paramedici

Propunere ȘOC: Şoferii, OBLIGAŢI să facă „şcoala” de paramedici

Cursurile de prim-ajutor specializat, asemănătoare cu cele ale paramedicilor, vor deveni obligatorii pentru cei care vor să obţină permisul de conducere, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Camera Deputaţilor.

Iniţiatorii actului normativ vor să extindă obligaţia la toţi şoferii români, inclusiv la cei care dețin, deja, permis auto. Pregătirea teoretică şi practică la cursuri specializate de prim-ajutor şi promovarea testelor teoretice şi practice vor fi obligatorii pentru cei care vor să se prezinte la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, se prevede în proiectul de lege semnat de 61 de parlamentari UNPR şi PSD.

„Probabil o să amendăm legea în cadrul comisiilor şi după aceea să aprobăm în plen, ca să extindem aplicarea şi pentru cei care sunt cu permisul în buzunar deja şi, într-o perioadă rezonabilă, să poată parcurge aceste cursuri. Eu şi colegii mei am considerat necesar că este un lucru bun să învăţăm să acordăm primul ajutor şi să avem chiar şi probe practice, pentru că una este să ştii teoretic ceva, şi alta este să poţi interveni, deoarece sunt momente în care poţi fi emoţional afectat. Primii care sunt în zona accidentului sunt tot participanţii la trafic”, a declarat deputatul Gheorghe Emacu, iniţiatorul proiectului legislativ.

În expunerea de motive a proiectului de act normativ se precizează că accesul la serviciile medicale specializate de urgenţă este dramatic îngreunat în afara localităţilor şi în mediul rural din cauza întârzierilor ambulanţelor şi a lipsei unei reţele de elicoptere dotate corespunzător.

Anual, în jur de 2.000 de români îşi pierd viaţa în accidente rutiere.

Sursa: ziarulring.ro

  1. eu propun ca toti deputati , senatori si demnitarii statului roman sa dea un test de inteligenta si rezultatul sa fie afisat in monitorul oficial , ca prea multi idioti ajung sa-si cumpere loc in parlament

    Raspunde
  2. Nu ar fi mai bine sa facă ei autostrăzi?
    Mare surpriza ar avea sa vadă cum scade numărul accidentelor.
    Ei ar face orice, mai puțin autostrăzi. Penibil.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.