PSD: Consilierii social-democrați arădeni rămân consecvenţi ideii că trebuie eliminate toate obstacolele din calea amplasării Monumentului Marii Uniri

PSD: Consilierii social-democrați arădeni rămân consecvenţi ideii că trebuie eliminate toate obstacolele din calea amplasării Monumentului Marii Uniri

Consilierii social democraţi judeţeni şi cei locali municipali au avut astăzi o întrevedere la sediul Prefecturii cu ministrul Culturii, George Ivaşcu.

Ministrul a sosit la Arad cu scopul de a evalua și analiza acțiunile și evenimentele aflate în pregătire cu ocazia aniversării Centenarului Marii Uniri, dar și pentru deblocarea situației amplasării Monumentului Marii Uniri.

„Noi am întocmit un Proiect de Hotărâre privind amplasarea Monumentului Marii Uniri lângă Consiliul Județean Arad, care a fost votat în unanimitate pe 16 aprilie de către toţi consilierii locali, indiferent de culoarea politică. Astfel, teoretic vorbind, prin acel vot, situația amplasării Monumentului Marii Uniri ar fi trebuit să fie rezolvată. Doar că, din acel moment au trecut deja două luni iar Primăria Arad nu a întreprins niciun demers. Este extrem de legitim, ca şi în cazul tegiversării locaţiei de amplasament, să ne întrebăm «de ce ?» Ştiu că a existat o situaţie similară la Alba-Iulia şi prin implicarea minsisterului Culturii problema a fost soluţionată. Sperăm să se întâmple acelaşi lucru şi la Arad”, spune consilierul local Municipal PSD Ilie Cheşa.

„Nu încape nicio îndoială, vizita de documentare la Arad a ministrului Culturii, George Ivaşcu, era extrem de necesară, în condiţiile în care există încă nişte blocaje inerente, după cum menţiona colegul meu. Important în acest moment este ca lucrurile să se pună în mişcare iar arădenii să beneficieze în sfârşit, după cum bine merită, de simbolul şi reprezentarea artistică a momentului Marii Uniri. Aradul a jucat un rol pivotal în înfăptuirea uriaşului deziderat naţional şi este normal ca meritele corifeilor să fie puse în lumină în mod corespunzător în anul aniversării Centenarului Marii Uniri. Consilierii PSD Arad rămân deschişi dialogului şi avem în acelaşi timp toată disponibilitatea de acţiune, pentru a vedea acest proiect materializat”, afirmă Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.