Fifor şi Căprar: Filiala PSD Arad are o echipă puternică și sudată

Fifor şi Căprar: Filiala PSD Arad are o echipă puternică și sudată

Senatorul PSD Mihai Fifor, împreună cu președintele PSD Arad Dorel Căprar, au susținut în cursul zilei de astăzi o conferință de presă în care au infirmat zvonurile conform cărora în interiorul partidului ar exista probleme.

„Se pare că la perioade ciclice de timp cineva se gândește să arunce pe piață tot soiul de subiecte cum că în organizație sunt probleme, cum că există disensiuni, o tehnică precară, o tehnică primitivă prin care încerci să produci tulburări în sânul unei organizații politice. Din fericire lucrurile acestea nu funcționează în PSD Arad și tocmai de aceea am și dorit să ieșim în conferință de presă, să le reamintim celor care încearcă să facă astfel de chestiuni, că PSD Arad este o organizație extrem de solidă și o echipă extrem de solidă, lucru care s-a văzut în cele două cicluri de alegeri pe care le-am avut anul trecut, cel de-al doilea zic eu, cu rezultate extraordinare, practic am câștigat și pe municipiu și pe județ. Astfel, mesajul pe care partidul social-democrat filiala Arad îl dă este că n-ar fi rău ca vecinii de peste stradă să se ocupe de problemele din gospodăria proprie, unde au probleme suficiente, să se gândească cum să-l realeagă pe Gheorghe Falcă președinte. Pentru noi este un lucru minunat dacă Gheorghe Falcă va rămâne președintele filialei Arad a PNL”, a declarat Mihai Fifor.

Președintele PSD Arad, Dorel Căprar, l-a susținut pe Mihai Fifor, declarând că de 17 ani de când este membru PSD este obișnuit cu acest gen de discuții și a negat categoric că ar exista vreo problemă în cadrul partidului sau între ei doi.

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.