PSD şi ALDE au aprobat finanţarea pentru acoperirea unei datorii istorice a CET

PSD şi ALDE au aprobat finanţarea pentru acoperirea unei datorii istorice a CET

Consilierii locali ai PSD Ilie Cheșa, Beniamin Vârcuș împreună cu președintele PSD Arad Dorel Căprar și cu Ionel Ciupe, consilier local al ALDE, au susținut o conferință de presă în care au vorbit despre situația extrem de gravă în care se află CET Arad.

Astăzi va avea loc o ședință publică extraordinară de îndată a Consiliului Local, imediat după ședința publică extraordinară. Motivul convocării consilierilor de îndată, adică de urgență, este soluționarea cât mai rapidă a crizei de la CET, care dacă nu se rezolvă, va afecta mii de arădeni, care riscă să rămână fără căldură. Grupul PSD-ALDE din CLM a pregătit un proiect de hotărâre în acest sens, deoarece, spun ei, le pasă de arădeni și nu vor ca aceștia să aibă de suferit din cauză că Primăria nu a gestionat bine această problemă.

„În urma discuțiilor cu sindicatele de la CET, cu conducerea de la CET, cu reprezentanții Prefecturii din Arad am constatat că astăzi este ultima zi în care furnizorul de gaze naturale pentru CET Arad va da la capacitate maximă cantitatea de gaz necesară. Dacă astăzi, până mâine dimineață nu vor fi plătiți cele peste 5,8 milioane de RON, o datorie istorică pe care o are CET-ul către furnizorul de gaze, acesta nu va mai putea furniza la capacitate maximă cantitatea necesară de gaz. Există mai multe notificări ale celor de la C-gaz & E.D. adresate CET-ului, Consiliului Local, Primarului etc. Adrese care specifică foarte clar că va ajunge în incapacitate de furnizare a gazului pentru viitoarea perioadă de iarnă. În 13.11.2017 spun foarte clar că livrarea gazelor naturale va fi de 1 500 MW/zi, o cantitate de gaz care ajunge doar pentru apa caldă. Din păcate s-a ajuns în această situație din cauza Primăriei municipiului Arad, împreună cu primarul și conducerea CET-ului, care au lăsat până în ultimul moment rezolvarea unor situații pe care noi le-am sesizat, situații care puteau fi rezolvate încă din 2016 când noi am pregătit și am depus un proiect de hotărâre în care ne doream să rezolvăm acest lucru. Bineînțeles că neavând majoritate în Consiliul Local acest proiect nu a trecut, a declarat Dorel Căprar”, a declarat Dorel Căprar.
Social-democrații susțin că primarul Aradului și conducerea CET afirmă că Guvernul trebuie să dea acești bani. Ministrul Energiei, când a fost la Arad, a declarat faptul că Guvernul nu poate „da bani doar așa pentru o dorință nejustificată”, iar pierderile nu pot fi finanțate, deoarece acestea apar în urma unei strategii greșite și neconforme.

Prin proiectul de hotărâre pregătit de consilierii locali Cosmin Buruc, Ilie Cheșa, Gheorghe Furău, Gheorghe Săplăcan, Anca Stoenescu, Beniamin Vârcuș și Ionel Ciupe (ALDE), se solicită: Aprobarea finanțării pentru închiderea soldului istoric al CET Arad către C-Gaz & E.D., în sumă de 5.836.598,08 lei, valabil la data de 01.11.2017, actualizat la data de 13.11.2017, din bugetul local al municipiului Arad. Proiectul de hotărâre mai prevede și mandatarea primarului Gheorghe Falcă să efectueze rectificările în bugetul local.

Proiectul de hotărâre inițiat de consilierii PSD și ALDE, împreună cu expunerea de motive, se pot studia aici: Ad. înaintare, EXPUNERE DE MOTIVEPROIECT.

  1. Mincinosilor pe voi nu va baga in seama nimeni, sunteti slugi umile fara caracter al CIUMII ROSII.
    RUSINE,RUSINE,RUSINE!

    Raspunde
  2. Cu orice culoare v-ati acoperi, tot razbate portocaliul.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.