Punct şi de la capăt: Terminalul Cargo al Aeroportului Arad va fi transformat în terminal de pasageri

Punct şi de la capăt: Terminalul Cargo al Aeroportului Arad va fi transformat în terminal de pasageri

Se conturează un nou început pentru Aeroportul Internaţional Arad. În cursul zilei de astăzi a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie a lucrărilor privind transformarea Terninalului Cargo în terminal de pasageri, contract semnat între conducerea aeroportului şi firma cîştigătoare ICCO Energ. Evenimentul a avut loc la sediul Consilului Judeţean Arad, în prezenţa preşedintelui Nicolae Ioţcu.

Atât directorul general al Aeroportului, Dan Bălăcel, cât şi directorul comercial, Ovidiu Moşneag, sunt convinşi că noua aerogară va conta extrem de mult pentru atragerea la Arad a marilor operatori. Din punct de vedere al transportului de pasageri, se poate spune că Aeroportul din Arad intră într-o nouă perioadă, în care se pot oferi condiţii corecte, europene, atât din punct de vedere al fluxurilor de pasageri, cât şi sub aspectul modernităţii.

„După câteva luni de demersuri administrative, astăzi, Aeroportul Internaţional Arad reuşeşte să semneze contracul de modernizare. Acest proiect este susţinut de Consiliul Judeţean Arad, care asigură cofinanţarea şi în acelaşi timp garanţia, pentru că trebuie menţionat că banii care vor fi folosiţi pentru realizarea acestei investiţii sunt bani proveniţi din credit-furnizor, urmând ca în 4 ani de zile Aeroportul să asigure rambursarea integrală a sumei.  Avem din acest moment certitudinea ca în maxim 1 an de zile de la semnarea contractului, lucrările de la Aeroportul Internaţional Arad vor fi finalizate. Sunt convins că Aeroportul Arad va reuşi în perioada următaore să atragă noi curse, depăşind acest impediment al dotării şi modernizării”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consilului Judeţean Arad.

Din punct de vedere tehnic, noua aerogară va perimite ca fluxurile de pasageri să fie în conformitate cu normele europene şi cerinţele autorităţilor în materie. „În momentul în care vom avea o negociere cu un operator aerian îl vom putea asigura că vom face faţă nevoilor şi cerinţelor lui. Modernizarea aerogării va sigura un flux de minim 280 de pasageri la oră, faţă de 100 cât permite în prezent. La finalizarea investiţei, două aeronave cu o capacitate de 180 de locuri vor putea opera concomitent”, a precizat Ovidiu Moşneag, directorul comercial al Aeroportului Internaţional Arad. Valoarea contractului este de 8.186.601 lei iar termenul de execuţie este de 12 luni.

Foto, de la stânga la dreapta:
Dan Bălacel – dir. gen. al Aeroportului Internaţional Arad;
Andreea Cristoloveanu – ICCO Energ;
Nicolae Ioţcu – preşedinte al Consiliului Judeţean Arad;
Ovidiu Moşneag – dir. comercial al Aeroportului Internaţional Arad.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.