Rachete ruseşti PLASATE în inima Europei ÎN POZIȚIE DE LUPTĂ

Rachete ruseşti PLASATE în inima Europei ÎN POZIȚIE DE LUPTĂ

Sisteme de rachete S-300 au fost plasate de forțele ruse în stare de luptă în Kaliningrad, potrivit anunțului ministerului rus al Apărării.

Unități ale Forțelor de apărare aerospațială ruse angrenate în manevre în Kaliningrad (situat între Polonia și Lituania, la Marea Baltică) au plasat vineri sistemele de rachete sol-aer S-300 în poziție de luptă, potrivit Ministerului rus al Apărării, citat de Ria Novosti și Reuters.

Rusia a inițiat săptămâna aceasta exerciții militare în enclava Kaliningrad „comparabile” cu cele lansate de NATO în apropierea frontierei sale cu țările baltice. Aceste aplicații intervin în contextul crizei dintre Moscova și Occident ca urmare a anexării Crimeii (peninsulă din sudul Ucrainei) și pe fondul acuzațiilor occidentale că partea rusă sprijină insurecția separatistă din sud-estul Ucrainei.

Avioane de vânătoare ale NATO care patrulează spațiul aerian al Estoniei, Letoniei și Lituaniei au fost ridicate vineri de patru ori de la sol pentru a identifica avioane militare ruse care zburau în apropierea spațiului aerian al Letoniei.

Sistemele de rachete S-300 au rază de acțiune de 200 de km, iar Rusia a alimentat îngrijorarea Occidentului atunci când a încercat să le vândă în Orientul Mijlociu, inclusiv Siriei, potrivit Reuters.

Foto: russiandefpolicy.wordpress.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.