Razie de amploare într-un complex comercial și în Piața Obor. Zeci de comercianți au fost amendați

Razie de amploare într-un complex comercial și în Piața Obor. Zeci de comercianți au fost amendați

Acțiune de amploare a Poliției Municipiului Arad într-un complex comercial și în Piața Obor.

Polițiștii din municipiu au desfășurat, miercuri dimineață, o acțiune de amploare, în zona pieței Obor și a unui complex comercial (bazar) din municipiu, în vederea luării măsurilor legale împotriva persoanelor care nu respectă legislația privind faptele de comerț, ordinea și liștea publică, precum și circulația pe drumurile publice.

Au fost controlate 22 de unități comerciale, fiind aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 60.245 de lei, fiind indisponibilizate bunuri în valoare totală de 15.237 de lei.

„Au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/91 (privind ordinea și liniștea publică), 6 conform Legii 12/1990 (privind faptele de comerț, 1 conform Legii 333/2003 (privind paza obiectivelor și bunurilor), 1 conform Legii 171/2010 (privind materialul lemnos) și 61 pentru nerespectarea legislației rutiere. Au fost restrase 9 permise de conducere (pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor de vehiculelor), precum și 2 certificate de înmatriculare”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, conform Legii 171/2010, în valoare de 5.000 de lei, unei persoane fizice autorizate, care a expediat dintr-un depozit din Piața Obor 0,7 metri cubi de cherestea, fără aviz de însoțire a materialului lemnos. De asemenea, s-a dispus confiscarea valorică a materialului lemnos, în valoare de 467 de lei.

A fost întocmit și un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea 84/1998 – contrafacearea unei mărci originale, fiind indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 70 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 7.000 de lei.

Aceste acțiuni vor continua, atât în municipiu cât și în județ.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.