Răzvan Cadar(PNL): „Inclusiv Ministerul Dezvoltării arată minciuna şi incompetenţa parlamentarilor PSD!”  

Răzvan Cadar(PNL): „Inclusiv Ministerul Dezvoltării arată minciuna şi incompetenţa parlamentarilor PSD!”   

Potrivit PNL Arad, „incompetenţa şi minciuna parlamentarilor PSD de Arad sunt probate clar şi fără echivoc chiar de conducerea Ministerului Dezvoltării, într-un răspuns scris la întrebările adresate de consilierul judeţean PNL Răzvan Cadar.

„Parlamentarii PSD de Arad, prin deputatul Dorel Căprar, s-au lăudat că ei au adus fonduri europene pentru drumul judeţean Arad – Şiria – Buteni, când de fapt era vorba despre un proiect câştigat de Consiliul Judeţean Arad. Când le-am atras atenţia că îşi asumă merite care nu le aparţin, parlamentarii PSD au insistat că ei şi Guvernul PSD au alocat bani prin POR pentru Arad, ceea ce era o minciună. Pentru a dovedi clar şi cu documente acest lucru, am solicitat oficial informaţii cu privire la modul în care sunt câştigate fondurile europene în Programul Operaţional Regional. Răspunsul ministerului condus de PSD face praf comunicarea mincinoasă a parlamentarilor PSD de Arad. Citez: «Punctajele obţinute de proiectele propuse spre finanţare nu pot fi în niciun caz influenţate de activităţi de lobby, memorii, petiţii adresate de terţi, interpelări sau declaraţii politice ale parlamentarilor. În plus, nu există mecanisme legale prin care parlamentarii pot interveni pentru a susţine un proiect propus în vederea obţinerii unui punctaj superior»”, susține Răzvan Cadar.

„Este un răspuns cât se poate de clar, care arată incompetenţa şi minciuna parlamentarilor PSD. Cred că aceştia ar face bine să nu mai paraziteze activitatea altor instituţii, pentru a-şi aroga merite care nu le aparţin, să se străduiască să îşi exercite atribuţiile legale şi să facă ceva pentru cetăţeni. Mai mult, dacă vor lectura răspunsul ministerului, parlamentarii PSD vor vedea că evaluarea proiectelor este o activitate complexă, care nu depinde nici măcar de Guvern, ci de experiţi care stabilesc punctajul, citez din nou «strict în baza criteriilor de eligibilitate şi evaluare tehnică şi financiară». Din fericire, nu este totul politizat în România, fondurile europene se câştigă prin proiecte, nu prin bunăvoinţa politicienilor. Le cer parlamentarilor PSD să respecte munca Consiliului Judeţean, a funcţionarilor, să nu mai folosească activitatea lor pe post de minciună electorală”, a mai spus Răzvan Cadar.

  1. Uite așa PSD-ul arădean va avea sprijin în tine … Îți vor cere sfatul oi de câte ori dau de greu și uite se vor bucura de critica constructivă adusă ! Cine știe dacă vor mai câștiga odată îți vor aproba cererea de trecere la ei , pt. că au nevoie de astfel de oameni vigilenți care să fie critici dar să pună umărul la binele partidului și chiar la mersul bun al lucrurilor !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.