REGULI NOI privind ÎNMORMÂNTĂRILE. Amenzi COLOSALE pentru cei care nu le respectă

REGULI NOI privind ÎNMORMÂNTĂRILE. Amenzi COLOSALE pentru cei care nu le respectă

Înmormântările nu vor mai fi lăsate la voia întâmplării. O Hotărâre de Guvern, adoptată miercuri, impune anumite reguli, iar cei care nu vor ține cont de ele vor primi amenzi colosale.

În conformitate cu noua lege funerară, este interzisă fotografierea corpului defunctului, fără acordul aparţinătorilor. Prin excepție, este permisã fotografierea și filmarea pe timpul desfășurării autopsiei în scopul constituirii probelor, conform normelor legale.

În ceea ce priveşte procedura de îmbălsămare, aceasta este interzisă în cazul bolilor infecțioase cu agenți biologici înalt patogeni, conform avizului epidemiologic al direcției de sănătate publică județene sau a municipiului București şi în afara spațiilor autorizate pentru efectuarea îmbălsămării și tanatopraxiei conform acestor norme.

Prestatorii de servicii funerare trebuie să respecte mai multe norme tehnice şi sanitare şi să îndeplinească anumite criterii profesionale:

Potrivit legii, spațiul destinat activităților de servicii funerare va trebui să aibă o suprafață de minim 30 m2 , cu o zonă de primire și spațiu de prezentare a produselor. Spațiul pentru prestarea activităților de îngrijiri mortuare va avea o suprafață minimă de 16 m2, cu dotările specificate la alin. 6.

„În cazul în care acest spațiu nu este situat la distanță de spațiul prevăzut la lit. a), se asigură un circuit separat de activitatea de primire a clienților și prezentare a produselor. În cazul în care prestatorul de servicii funerare realizează servicii de îmbălsămare/tanatopraxie în zone rurale, unde nu există un spațiu conform celui prevăzut la lit. b), și persoana decedată nu a suferit de o boală infecțioasă, acestea pot fi realizate dacă deține un autovehicul de asistență funerară mobilă dotat conform prevederilor din Anexa nr. 2, punctul 1. Minim un autovehicul pentru transport cadavre, conform specificațiilor din Anexa 2, punctul 2; pentru ceremonia de înmormântare va fi folosit un autovehicul de paradă funerară, în proprietate sau închiriat, care va respecta prevederile din Anexa 3”, se mai arată în Hotărârea de Guvern.

Amenzile pentru prestatorii de servicii funerare, cât şi pentru familiile defuncţilor care nu respectă legea în ceea ce priveşte înmormântarea ajung și până la 10.000 de lei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.