(RE)ÎNCEP lucrările la PASAJUL din zona CET. Termenul dat pentru GARANȚIA lucrărilor, cât cel pentru un PRĂJITOR de pâine

(RE)ÎNCEP lucrările la PASAJUL din zona CET. Termenul dat pentru GARANȚIA lucrărilor, cât cel pentru un PRĂJITOR de pâine

A fost semnat un nou contract pentru execuția pasajului peste centura municipiului Arad din zona CET, urmând ca lucările să (re)înceapă în perioada următoare, după ce au fost oprite spre sfârșitul anului 2014.

Termenul dat pentru garanția lucrărilor este de 24 de luni, cam cât pentru un banal aparat electrocasnic, un prăjitor de pâine, de exemplu.

Într-un comunicat de presă, reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, în cursul zilei de miercuri, a fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor la obiectivul „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste Calea Ferată Arad – București” cu firma Implenia Baugesellschaft m.b.H. Valoarea contractului este de 25.665.184,89 (TVA inclus), cu o durată de execuție de 12 luni și o perioadă de garanție a lucrărilor de 24 de luni.

„Proiectul va avea o lungime de 722 de metri, din care lungimea pasajului va fi de 322 de metri, iar a rampelor de 400 de metri. Lățimea pasajului va fi de 13,60 de metri și va cuprinde două piste de bicicliști. Precizăm că, anterior, acest obiectiv a fost contractat cu Asocierea S.C. CONFORT S.A. Timişoara și S.C. VEL SERVICE S.A. Bucureşti, contractul fiind reziliat pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, începând cu data de 28 noiembrie 2014. La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporție de 21%. Lucrările rămase de executat până la finalizarea obiectivului constau în: devieri şi protejări ale reţelelor electrice, de apă, telecomunicaţii, iluminat pasaj; lucrări pasaj constând în continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi, benzi pentru bicicliști, rampe”, se precizează în comunicatul transmis de CNAIR.

„Finalizarea proiectului este importantă pentru  desfășurarea fluentă și în condiții de siguranță a circulației pe DN7. În acest moment, circulația peste calea ferată Arad – București impune circa 74 de închideri ale barierei de tip SAT, cu o durată medie de închidere a barierelor de 170 de minute în 24 de ore, fapt ce conduce la înregistrarea zilnică a unor importante pierderi în exploatare, din cauza staționării autovehiculelor la barieră”, se arată în comunicatul dat publicității de CNAIR.

  1. vai de pu-a voastra,in secolul 21 sa iti ia enspe ani sa faci un pasaj.oare il mai votati pe jita si la urmatoarele alegeri?

    Raspunde
  2. Atasez cateva citate din articol.

    „(RE)ÎNCEP lucrările la PASAJUL din zona CET. A fost semnat un nou contract pentru execuția pasajului peste centura municipiului Arad din zona CET, urmând ca lucările să (re)înceapă în perioada următoare, după ce au fost oprite spre sfârșitul anului 2014. A fost semnat contractul pentru execuția lucrărilor la obiectivul „Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN7 km 540+248) peste Calea Ferată Arad – București ”
    ” La data rezilierii contractului, lucrările la obiectiv erau realizate în proporție de 21%. Lucrările rămase de executat până la finalizarea obiectivului constau în: devieri şi protejări ale reţelelor electrice, de apă, telecomunicaţii, iluminat pasaj; lucrări pasaj constând în continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi, benzi pentru bicicliști, rampe”

    Mai oameni buni, ceva mai ambiguu nu a-ti fi putut scrie?. Hotarati-va, ca din articol nu mai stie nimeni ce sa creada. Ori e CET, ori Micalaca, peste calea Siriei. Daca e CET nu e pe calea ferata Arad-Bucuresti. Daca e CET nu e gata in proportie de 21%. Daca e CET nu se impune continuarea unor lucrări la pilele pasajului, tablier, grinzi. Hotarati-va. Oare cel care a scris articolul stie unde este pasajul de la CET si unde este cel de peste calea Siriei ?. Sau a fost scris de un reporter din alta zona a tarii si doar preluat la stirile noastre locale. Hotarati-va.

    Raspunde
  3. „PROSTANACILOR” ,nu ” PRIMARIA” se ocupa de finalizarea” PASAJELOR”ci administratia centrala respectiv CNAIR.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.