Reîntregirea familiilor poligame de refugiaţi – un nou şoc cultural şi material pentru Germania?

Reîntregirea familiilor poligame de refugiaţi – un nou şoc cultural şi material pentru Germania?

Blocul conservator al Angelei Merkel si social-democratii germani au ajuns saptamana trecuta la un acord privind reintregirea familiilor de refugiati. Joi, deputatii germani au votat legea care limiteaza reintregirea familiei in cazul refugiatilor, astfel depasindu-se blocajul postelectoral in vederea formarii unui guvern de coalitie intre Uniunea CDU/CSU si SPD. Chiar daca legea are un caracter restrictiv si stipuleaza cote lunare, ea prevede „cazuri de urgenta” si in aplicarea ei se loveste de situatiile de poligamie, legale in tarile islamice, insa nu si in Germania. Teoretic, un refugiat ar putea aduce dupa sine „un harem”, iar statul german ar plati ajutoare sociale pe masura contextului familial largit.

Adoptat cu 376 de voturi la 298, textul de lege adoptat joi prelungeste pana la 31 iulie un moratoriu aflat in vigoare de la inceputul lui 2016, cu privire la reintregirea familiei in cazul refugiaţilor numiţi „subsidiari” – o categorie din care fac parte sute de mii de persoane cu un statut de protectie temporara, mai ales sirieni care fug din calea razboiului. Incepand de la 1 august 2018, 1.000 de persoane vor fi autorizate lunar sa imigreze in Germania, in cadrul intregirii familiale – o cota care nu include „cazurile de urgenţa”, relateaza joi Hotnews.ro.

Uniunea CDU/CSU şi SPD au convenit deja o limitare lunara a cazurilor de reintregire familiala in cadrul unui proiect de acord de la inceputul lunii ianuarie. Insa dezbaterea s-a redeschis ca urmare a inceperii, in mod oficial, a negocierilor privind coalitia de guvernare, dupa mai bine de patru luni de la alegerile generale din septembrie 2017 si o incercare esuata a Uniunii cancelarului Merkel de a se coaliza cu liberalii si Verzii. Partidul de stanga SPD insistase anterior pentru dreptul la reintregire familiala pentru toti refugiatii.

Legea urmeaza sa fie supusa la vot in Bundesrat (Camera superioara a Parlamentului), insa este vorba despre o formalitate. Partidul de extrema dreapta, Alternativa pentru Germania (AfD) s-a opus vadit textului adoptat la 1 februarie. „Noi consideram ca reintregirea familiei nu trebuie să aiba loc in tara noastra, ci in zone protejate, de exemplu in Siria, care este in mare masura pacificata”, a comentat deputatul AfD, Christian Wirth.

Compromisul a starnit valuri in presa si mii de comentarii ale internautilor, mai ales pe tema reintregirii familiilor poligame. Cele mai frecvent exprimate temeri sunt cele legate de suprasolicitarea sistemului de asistenta sociala, deoarece aceste familii cu numerosi membri primesc bani pentru chirii, traiul zilnic si insertie sociala si profesionala de la statul german.

Un comentator pe Welt.de citeaza un caz aparut in presa, al unui tanar sirian care a primit in mai 2015, impreuna cu fratii sai, statut de refugiat. In luna august, mama acestuia impreuna cu alti doi copii a venit in Germania si i-a fost aprobata cererea de azil. Comentatorul Andrew M. se intreaba cum stau cu adevarat lucrurile, caci in studiile aparute la tema se vorbeste „de maximum o persoana“ care s-ar inscrie in schema de reintregire familiala.

Un altul (Frank M.) calculeaza, dupa criteriile de acordare a asistentei sociale germane, suma pe care o incaseaza pentru trai si chirie o familie largita de refugiati: „Asadar sunt cel putin 7 persoane…li se pune la dispozitie locuinta in prietenosul Pinneberg, iar familia primeste ca. 4.500 – 4.900 € pe luna! Asa poti rabda strainatatea! Iar capul familiei avand mult timp si fiind foarte odihnit, se va reproduce cu sotiile maxim…ridicand viitorii stalpi de sutinere a Republicii Islamice Germania! Noapte buna, Germania mea!“

Alti comentatori pun la indoiala veridicitatea actelor de identitate ale unor refugiati, pe care acestia le prezinta autoritatilor germane. Iar Bernd B. detaliaza problema: „La cate fente s-au facut in Germania, cine imi spune ca e vorba intr-adevar de copii proprii si a doua sotie? Cate duplicate de acte de identitate sunt in circulatie? Si precis nu lipsesc nici certificate de tot felul! Germania a inghitit multe galuste, chiar si inselaciunea cu banii de copii este straveche. Muncitorii oaspeti ne-au stecurat copii straini ca ai nostri, nimeni nu s-a obosit sa analizeze datele, totul a fost bifat si fraierul german a platit. La fel au fost folosite si asigurarile de sanatate.”

Un caz concret de bigamie, care nu doar ca a pus in incurcatura autoritatile locale si comunitatea locala pe jar, ci a ajuns si in atentia procuraturii, a avut loc recent in Pinneberg, din landul Schleswig-Holstein. E vorba de doi refugiati sirieni, fiecare locuind cu doua neveste, care ar fi primit dreptul de reintregire a familiei de la autoritatile locale.

Dupa cum a relatat publicatia locala Pinneberger Tageblatt, zilele trecute au fost inregistrate trei reclamatii pentru „incurajarea bigamiei“, facute la adresa sefului consiliului regional, Oliver Stolz. Acestea sunt pe masa procuraturii din Itzehoe, iar intre timp numarul sesizarilor a sporit, dupa cum a precizat un purtator de cuvant al procuraturii.

Stolz s-a aparat, declarand ca „s-a creat impresia falsa ca in regiunea Pinneberg s-ar fi luat pozitii pozitive fata de reintregirea familiei”. El a mai precizat: „Casatoriile multiple sunt in Germania interzise. Din astfel de casatorii incheiate in strainatate nu pot fi emise pretentii” si ca „trebuie sa facem eforturi, ca sa nu cream spatiu acestei forme de casatorie, in societatea noastra”.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.