Reprezentanţii TLDE Arad, la „Școala de iarnă” a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților

Reprezentanţii TLDE Arad, la „Școala de iarnă” a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților

Reprezentanţi ai TLDE Arad au participat zilele trecute, la Braşov, la „Școala de iarnă” a Tineretului Alianței Liberalilor și Democraților, eveniment organizat de Tineretul Alianței Liberalilor și Democraților (TLDE), din România, în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate și Institutul de Studii Liberale.

Tema școlii de iarnă a fost axată pe comunicarea politică. Scopul întâlnirii tinerilor din cadrul ALDE a fost înțelegerea mesajelor politice care trebuie transmise, astfel încât să rezoneze cu electoratul. Școala a reunit 100 de participanți, aceștia fiind, tineri lideri din județele din România.

La eveniment au luat parte copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu, secretarul general ALDE Daniel Chițoiu, europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, alți parlamentari ALDE și invitați speciali.

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu le-a vorbit tinerilor, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu aceștia, despre importanța tehnicilor de comunicare pentru oamenii politici. Acesta le-a spus tinerilor liberali că un element-cheie în atragerea electoratului este adresarea directă, prin comunicare.

„În pofida faptului că în ultima vreme am avut din ce în ce mai mult acces la diferite soluții alternative de comunicare, pe lângă cele devenite clasice, mass-media, avem rețelele de socializare, foarte multă lume mizează pe lucrul acesta și s-a dovedit că într-adevăr este o posibilitate care trebuie utilizată pe deplin. Dar, pe lângă aceste lucruri, ținând cont și de structura populației, vreau să vă spun ceva: nimic nu poate înlocui comunicarea door to door, direct cu cetățeanul. O campanie necesită implicare, presupune imaginație, creativitate și mult suflet, multă dăruire”, a spus copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

De asemenea, Călin Popescu-Tăriceanu le-a vorbit tinerilor și despre rolul pe care ALDE îl are pe scena politică din România, subliniind faptul că ALDE este singurul partid liberal, dar și principala voce a opoziției.

Liderul ALDE a precizat că formațiunea are o mare oportunitate în actualul context politic pentru a deveni cea de-a treia forță politică a României. Cu această ocazie, Călin Popescu-Tăriceanu i-a îndemnat pe tinerii politicieni să se implice activ în alegerile din 2016 și chiar să candideze la unele funcții din administrațiile publice locale.

„Efectele acestor zile de şcoală politică a fost mai mult decât benefice pentru noi, participanţii. S-a urmărit îmbunătăţirea comunicării la toate nivelele de organizare ale tineretului liberal. De la a ne cunoaşte unul pe celălat, la consolidarea sentimentului de apartenenţă la o echipă puternică şi determinată şi până la conştientizarea adevăratei importanţe a tineretului în viitoarele alegeri din anul următor”, conchide copreşedintele TLDE Arad, Ioana Ciupe.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.