Responsabili la vârf din domeniul Sănătăţii vin la Arad. Despre ce este vorba

Responsabili la vârf din domeniul Sănătăţii vin la Arad. Despre ce este vorba

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, preşedinţii comisiilor de Sănătate din cele două camere ale parlamentului, ministrul Finanţelor şi alţi demnitari vor sosi peste câteva zile la Arad.

Potrivit unui comunicat de presă, în amfiteatrul „Aula Magna” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din campusul universitar, va avea loc sâmbătă 6 mai 2017, de la ora 13, o dezbatere publică cu tema „Finanţarea medicinei primare – importanţă şi necesitate prezentă. Măsuri şi perspective”.

La eveniment au fost invitaţi să participe: Florian Bodog – ministrul Sănătăţii, Viorel Serban – ministrul Finanţelor Publice, Florian Costache – preşedinte Consiliul Economic şi Social, preşedintele CNAS, Gheorghe Borcean – preşedinte Colegiul Medicilor România, Corneliu Florin Buicu – preşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor, Ion Luchian – preşedinte al Comisiei pentru sănătate şi familie din Senat, Academia de Advocacy, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, ai CNAS şi Direcţiilor de Sănătate Publică precum şi parlamentarii din judeţele Arad, Bihor, Caraş Severin, Timiş şi Hunedoara.

Evenimentul va fi moderat de dr. Adrian Darabanţiu – preşedintele SMF Arad şi dr. Daniel Popovici – preşedintele SMFCS.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.