Retur de scrutin local

Retur de scrutin local

Despre alegerea primarilor într-un singur tur de scrutin. Ați remarcat, poate, că societatea civilă și PNL s-au dat cu fundul de pământ să repare o lege acceptată prea ușor (de ambele) atunci când a fost votată.

Spaima entităților sus-pomenite e că primarii în funcție au prima șansă de a rămâne la post, conform noilor reglementări. Dar ce nu se spune în toată afacerea asta?

Nu se spune că, de fapt, obiectul spaimei nu sunt politicienii, ci electoratul prost informat și extrem de coruptibil! Alegerile într-un singur tur sunt la fel de democratice ca și cele în două tururi. Votul este universal, liber și direct. Competiția e deschisă oricui.

Ne temem, însă, de un aspect pe care evităm să-l menționăm: că poporul va vota liber, masiv și ovin cu edilul aflat deja în fotoliu. Păi, cam asta e democrația, dom’le! Implică inclusiv libertatea de a nu gândi cu capul tău. De a alege ce alege turma.

Dar nu se cade să afirmi răutăți, fie și adevărate, despre popor! Uităm dinadins că politicenii împing lucrurile fix până acolo unde le permite poporul. Or poporul român permite din belșug. Nouă ne place jugul.

Poporul a reacționat, recent, doar la arderea de tot a unui club de muzică și la Roșia Montană. În rest, somn de voie.

  1. De ce nu a reactionat poporul si la tragedia cu bebelusii.

    Raspunde
  2. Pentru ca nu l-a mobilizat nimeni. Suntem foarte selectivi in reactii. Iesim in strada ciclic, la un interval bine calculat, nu cumva sa obosim.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.