Rihanna, DIRECTOR DE CREAȚIE timp de un an al firmei Puma

Rihanna, DIRECTOR DE CREAȚIE timp de un an al firmei Puma

Când vine vorba de muzică sau de modă, Rihanna este pe buzele tuturor.

Dinamismul, influența și interesul ei pentru design au atras atenția firmei germane de sport Puma. Astfel că, timp de un an cântăreața va fi director de creație și imaginea mărcii Puma.

Luni, vedeta din Barbados a mers la sediul central al companiei germane pentru a discuta cu echipa de creație. Reprezentanții Puma au precizat într-un comunicat de presă că Rihanna „va colabora la creația și la configurarea stilurilor clasice ale firmei și la designul de noi stiluri pentru a spori oferta mărcii”.

Creată în 1948 de Rudolf Dassler, Puma Schuhfabrik (numele original al firmei) se referă la porecla din tinerețe a lui Dassler. Fondatorul Puma a contribuit și la apariția altui gigant al lumii sportive – Adidas, companie pe care a fondat-o împreună cu fratele său Adolf în anul 1924.

Viziunea lor (care cuprinde introducerea unei platforme în talpa pantofilor sport pentru o mai bună aderență pe pistă) a contribuit la triumful atletului afro-american Jesse Owens la Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936 (unde a câștigat patru medalii de aur). Războiul și suspiciunile de colaborare a lui Rudolf cu serviciile naziste SS au dus la apariția a două multinaționale.

Rihanna se alătură, astfel, unor sportivi celebri, ca atletul jamaican Usain Bolt și fotbalistul italian Mario Balotelli, care sunt ambasadori ai mărcii.

Datele financiare ale contractului încheiat cu artista nu au fost dezvăluite, însă, se pare că Puma a făcut o investiție bună, având în vedere că Rihanna este o garanție pentru creșterea vânzărilor.

Foto: businessinsider.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.