RISCUL la care îți expui copilul dacă iei PARACETAMOL în timpul SARCINII

RISCUL la care îți expui copilul dacă iei PARACETAMOL în timpul SARCINII

Paracetamolul este folosit în mod curent pentru tratarea durerilor, chiar și de către femeile însărcinate. Rezultatele unui studiu efectuat de cercetătorii Universităţii din Auckland (Noua Zeelandă) sunt, însă, alarmante.

Copiii ai căror mame au luat paracetamol în timpul sarcinii pentru calmarea durerilor prezintă un risc crescut de a suferi de sindromul deficitului de atenţie (ADHD), susțin oamenii de știință.

Cercetarea vine să suţină un studiu danez publicat anul acesta care a descoperit o legătură între acest analgezic folosit pe scară largă şi o serie de probleme de comportament.

Savanţii neo-zeelandezi au analizat datele obţinute în urma unui studiu efectuat pe 871 de copii europeni şi au măsurat dificultăţile comportamentale şi simptomele de ADHD pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 11 ani.

Cercetătorii au analizat folosirea în timpul sarcinii a unor medicamente ca paracetamol, aspirină şi antibiotice, dar şi a medicametelor impotriva acidităţii gastrice.

În cazul copiilor care prezentau un risc mai mare de a dezvolta sindromul deficitului de atenţie şi alte probleme de comportament, aproape jumătate dintre mamele lor luaseră paracetamol în timpul sarcinii.

Utilizarea celorlalte medicamente nu a fost legată de diferenţe majore de comportament la copii, potrivit aceluiași studiu.

Foto: kilimanjarospells.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.