România ARDE! Temperatura DEPĂȘEȘTE PRAGUL CANICULEI. Prognoza pentru SÂMBĂTĂ și DUMINICĂ

România ARDE! Temperatura DEPĂȘEȘTE PRAGUL CANICULEI. Prognoza pentru SÂMBĂTĂ și DUMINICĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de caniculă şi disconfort termic și pentru zilele de 30 şi 31 iulie. În acest interval, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în aproape toată țara.
La câmpie şi podiş, în special în Muntenia, Oltenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 36 – 37 de grade Celsius, iar în cursul nopţilor minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.

Astăzi, vremea va fi deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară după-amiaza în sud şi în sud-est, unde şi disconfortul termic va fi mai accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 37 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunării. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zona montană, în Maramureş, Moldova, local în Transilvania, nordul Munteniei, dar izolat şi în restul ţării. Izolat vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20…25 l/mp.

Mâine, vremea se va menţine deosebit de caldă în cea mai mare parte a ţării, local caniculară în sud. Temperaturile maxime, peste 30 de grade în aproape toată ţara, ajung iarăşi la 36 de grade în Lunca Dunării la Giurgiu şi Călăraşi. Indicele de confort termic, temperatură-umezeală, va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în Câmpia Română, dar pe arii restrânse şi în restul ţării. La munte și doar pe arii restrânse în rest, vor fi înnorări temporare, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.