România va fi sau nu va fi deloc

Ce ni se mai pregătește oare pentru sfârșitul acestui deceniu, al doilea? Cu ce oare va trebui să ne mai confruntăm? Ce nu am văzut încă și trebuie neapărat să vedem? Sunt câteva întrebări pe care cu toții avem a le pune, dar nu prea știm cui. Poate așa, unii altora, neașteptând nici un fel de răspuns pentru că oricum ne este greu să apreciem cum gândesc mințile malefice ale acestui timp. Ce urzesc ei acum la întuneric ne va fi nouă aproape imposibil să descâlcim la lumină mai târziu. Și, oricum, nu ne va folosi.

Este o introducere pesimistă a ceea ce vreau să scriu în continuare. România, după credința mea, și-a epuizat orice șansă de a pătrunde în rândul țărilor respectate. Și nu din cauza cetățenilor ce străbat Europa acum la cerșit sau furat, ci a celor care între hotarele ei și-au dat măsura înțelegerii lor a ceea ce înseamnă stat democratic. Încă din anii 1990 au crezut, o mare parte dintre ei, că exercițiul democratic are mai multe opțiuni și, deci, contează mai puțin felul cum se ajunge decât țelul însuși. Cu alte cuvinte, prin aproximativ aceeași oameni care au slujit comunismului s-a încercat intrarea în rândurile țărilor cu democrație consolidată pe o cale scurtă, crezând că astfel vom evita colaps-uri, și vom sta pe picior de egalitate cu cei care au parcurs întregul traseu spre democrație. Și așa au ales o rețetă conform căreia noi, românii, nu mai avem nevoie de proceses îndelungate ci va fi suficient dacă UE ne va asimila așa cum suntem. Goi și nespălați. La figurat, desigur. Din păcate, s-au înșelat. Și unii, și alții. Doar că unora chiar nu le pasă și socotesc acești ani ca pe un experiment. Guvernanții noștri însă se străduiesc din răsputeri să facă din negru, alb sau măcar gri, aceasta fiind de altfel majora lor preocupare în actul administrativ. Celelalte sunt pe măsura înțelegerii precare ale individului pauper, ce are nevoie de o siguranță doar pentru o vreme în care el mai speră să ajungă în viață. Prăbușirea economiei este lăsată în seama istoriei, măcar că oamenii care au contribuit la aceasta sunt printre noi și chiar ne mai dau lecții. Nici nu mai contează acum dacă îi va mai pedepsi cineva. Răul este făcut și este ireversibil. Din păcate, nu ne oprim. Măcar pentru o analiză. Asta pentru că se inventează săptămânal câte un subiect național de natură a atrage atenția publică de la astfel de efecte ale enormităților comise în timp la chestiuni ce par importante deși acestea nu pot schimba cu nimic situația catastrofală. Cine e de vină? Nimeni, ca de obicei: Presa își face datoria să informeze, politicienii dau impresia unei ocupații cvasipermanente spre binele cetățenilor, în timp ce paznicii aleargă după hoituri vii să le bage în stabilimente costisitoare plătite tot cu bani. Și cercul se închide, astfel că toată lumea să pară mulțumită și unii chiar fericiți. O mare prostie. De ce să fiu eu fericit că l-a prins pe unul cu corupția în degete? După 10 ani? Din contră. Sunt chiar supărat că am plătit pe cineva să păzească, să caute timp de zece ani degeaba. Un astfel de sistem bine pus la punct într-un timp relativ scurt va face ca țara să fie pusă la pământ. Cu totul. Un fel de „scapă cine poate”, dacă între timp nu vor sări alții să ne treacă abecedarul în litere de alt soi. Sau cu altă etimologie. Cine știe??? Alianțele cu mai marii lumii făcute de dragul televizorului ne vor acoperi de ridicol în cazul unor dereglări de bună vecinătate.

Dacă în trecut un vodă se ridica să apere glia de câte un năstrușnic mâhnit de împărțeală avea și argumente în ridicare unei oşti. Acum, fără a-i întreba pe mai marii militari, cu ce vor și cu cine să apere țara de vreun potențial nemulțumit sau revanșard? Căci nu putem gândi corect din punct de vedere istoric-politic. Oamenii au emoțiile lor iar cu ele nu ne putem judeca. Cu sabia deasupra capului nu putem răspunde: Stai bade, că nu e bine ce faci. Trebuie să te aperi, că e familia ta la mijloc. Cu ce? Cu amenințarea că vine tata de la serviciu și te va pedepsi? Ești gata între timp. Iar Donald spuse pe limba lui că dacă nu dai banul n-ai apărare, cu toate semnăturile la zi. Asta așa, să știe tot românul care e strategia de viitor. Zero. Țara are doar trecut. Viitor? În condițiile în care suntem în continuare guvernați și reprezentați devine clar că trebuie să creștem responsabilitatea individuală, cel puțin până la apariția lui Vodă. Doar să nu fie unul tot din sistem că ne-am lins pe bot.

Presa are cea mai bună poziție acum. Ziariștii cu mare notorietate sunt strâns marcați și deci de la ei nu ne putema aștepta la ceva măreț. Cei cu bloguri primesc bani pentru promovare, semn că alții au interese. Presa care pune accent pe informație de strategie națională ar putea să transmită semnale corecte și de luat în seamă. Doar că acestui tip de presă îi lipsesc resursele să promoveze idei sau acțiuni fără teama unor manipulări. Cert este că avem nevoie de o cu totul altă clasă de politicieni. O lustrație completă. Greu de făcut, dar necesară până la obligatoriu.