Ruşinea de a nu putea vota prin corespondenţă

Ruşinea de a nu putea vota prin corespondenţă

La ora 13.00, când secţiile de votare erau deja deschise de la orele 7.00, abia o cincime din cetăţenii cu drept de vot la alegerile pentru Preşedintele României se prezentase la urne. Mai mult: analiştii politici evaluează că participarea la vot va fi cu puţin peste 50% din electorat. E un semn ca democraţia româneasca e în pericol, când doar jumătate dintre cetăţeni va impune celeilalte jumătăţi decizia ei. E un semn de absenteism rezultat din lene, dezamăgire, lipsa de informare politică şi negativism. Mai este însă şi o neputinţă administrativă, sau o strategie bine pusă la punct a parlamentarilor şi guvernelor, de a exclude de la procesul alegerilor cetăţeni care ar vota mai comod, sau pentru că nu-şi pot permite deplasarea (cum e cazul românilor din străinătate). Votul prin corespondenţă nu funcţioneaza nici în 2014, deşi de peste zece ani se bate apa în piuă pe tema lui. Pentru această ruşine, parlamentele şi guvernele succesive ale României ar trebui să-şi lase capul în pământ.

Ideea reluării acestei teme chiar în ziua alegerilor din 2 noiembrie 2014, când oricum e prea târziu pentru a se mai face ceva în direcţia asta, mi-a venit de la întrebarea cuiva: „Eu stau în Frankfurt… şi unde votez?” Pai da, Frankfurt-ul e metropola financiară a Germaniei, un mare oraş internaţional, în care locuiesc foarte mulţi români. Cel mai apropiat centru de votare e la Consulatul României din Bonn, la cca 200 de km de Frankfurt am Main. Chiar dacă ai trenuri rapide sau autostrăzi la fel, 400 de km dus-întors într-o zi nu sunt de colea. Cine s-ar duce să voteze din Bucureşti până înspre Braşov, sau viceversa? În România, patru cincimi din populaţie nu catadicsise, la orele prânzului, să se deplaseze nici câteva zeci de metri, până la cea mai apropiată secţie de vot.

În Germania, centrele de votare au fost aceleaşi ca şi la alte alegeri din ultimii ani: la Berlin, Hamburg, Munchen, Stuttgart, Bonn şi cam atât. Nici în Frankfurt n-ai putut vota, nici în Nurnberg, ca să menţionăm doar cele mai notorii aglomerări de români de pe teritoriul federal. La alegerile trecute, fie ele legislative sau prezidenţiale, în Germania n-au votat (per bucată-alegeri) mai mult de trei mii de oameni.

În toata diaspora, 39.000 de români au votat la parlamentarele din 2004, 44.090 la cele din 2008, 13.800 la europarlamentarele din 2009. Recordul de participare a fost la turul doi al prezidenţialelor din 2009, când s-a zis că cele 146.200 de voturi ale diasporei au hotărât învingătorul în alegeri. „Ştiinţific”, acest lucru n-a fost demonstrat, însă prin această supoziţie s-a lansat ideea că votul diasporei contează şi că acesta chiar poate face diferenţa, la un moment dat.

Însă chiar şi în acesta condiţii, nici un parlament al României n-a fost în stare să adopte legea transpartinică a votului prin corespondenţă. Nici când majoritatea a fost de centru-dreapta, nici pe vremea struţo-cămilei useliste, când „blocul” de centru-stânga n-avea niciun fel de problemă de a trece vreo lege prin parlament. În repetate rânduri, încă de pe timpurile guvernării Năstase (când actualul ministru de externe Titus Corlăţean era secretar pentru românii de pretutindeni), proiectul legii votului prin corespondenţă a fost pus în discuţie şi fluturat ca drapel electoral.

Din 2003 au mai fost multe alegeri, la care era chemată şi diaspora cotizantă la veniturile din export ale României, prin miliardele de euro trimişi familiilor din ţară, să-şi spuna cuvântul. Însă nu s-a întâmplat nimic. În 2011, fostul ministru de externe pedelist Teodor Baconschi îşi făcuse din proiectul legii votului prin corespondenţă aproape o „misiune de credinţă”. „Mancat” de ACL, Baconschi a dispărut de pe scena politică, de proiect s-a ales praful. „Partidul lui Udrea” a găsit însă de cuviinţă ca la finele lui septembrie 2014, cu doar o lună şi jumătate înaintea alegerilor prezidenţiale, să scoată la rampă acest proiect, cerând „procedură de urgenţă”.

O ipocrizie nemăsurată, căci chiar în condiţiile adoptării legii „la minut”, efortul administrativ pentru implementarea ei până la prezidenţialele din 2 noiembrie era uriaş şi de nerealizat în acest scurt timp.

Şi PSD-ul afirmă că îşi are propriul proiect de lege privitor la votul la distanţă. Foarte interesant! O lege pe care se pare că toate partidele o vor, însă niciodată nu ajunge în Parlament. O lege care ar întări democraţia românească, lichidând absenteismul unora, mai ocupaţi, mai bolnavi sau mai comozi. O lege care i-ar scuti pe românii din străinătate (nu doar din Germania, ci şi din Italia, Spania, Franţa, SUA, Australia sau pe unde vor fi vieţuind aceştia, la sute sau poate mii de km de un centru de vot) de călătorii lungi şi costisitoare, de nervi şi de stat la cozi pe la consulate.

La parlamentarele din Germania din 2013, peste 20% din electoratul german a optat pentru votul prin corespondenţă, mai mult ca în orice an electoral. Motivele pentru care se solicita votul prin corespondenţă au fost diferite: de sănătate, de distanţă, de absenţă la domiciliu, sau pur şi simplu de comoditate. „Votul prin corespondenţă a fost anul acesta mai iubit ca oricând”, scria în septembrie 2013, Focus.de. Peste 300.000 de plicuri de vot au fost trimise în Hamburg. Peste un milion au cumulat trei mari oraşe ale Germaniei: Hamburg, Berlin, Munchen. Aceasta reprezintă un plus de 10% faţă de alegerile parlamentare din 2008.

Cu 80% a crescut numărul voturilor prin corespondenţă la alegerile regionale din Bavaria, tot din septembrie 2013. La Munchen, o treime dintre alegatori a votat „în plic”. De atunci s-a modificat şi legea electorală, votul prin corespondenţă nu mai trebuie motivat. Astfel, „democraţia la distanţă” din Germania a luat avânt, deşi unii nu sunt de acord cu ea. Însă de ce să ia exemplu de la nemţi românii, când aceasta ar însemna să renunţe la şmecherii electorale şi să puna osul la treabă, administrând un proces de votare diferit, însă mult mai relevant pentru exerciţiul democratic?

Aşa că, şi la prezidenţialele din 2014, ca şi la multele alegeri din ultimii zece ani, nu vom şti cum gândeşte cu adevărat electoratul român, căci nu i s-au dat toate şansele participării la vot.

Articolul a apărut şi în Hotnews

  1. nu stiu sincer daca suntem (toti) pregatiti pentru asa ceva. in rest ar fi in regula. poate de la viitoarele alegeri sa se incerce implementarea votului prin corespondenta. daca la altii se poate atunci putem si noi

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.