S-a dat drumul LICITAŢIEI pentru PARCAREA SUBTERANĂ din Piaţa Avram Iancu. Află ce modificări va suferi zona!

S-a dat drumul LICITAŢIEI pentru PARCAREA SUBTERANĂ din Piaţa Avram Iancu. Află ce modificări va suferi zona!

S-a intrat în linie dreaptă în ceea ce priveşte amenajarea unei parcări subterane în Piaţa Avram Iancu.
Anunţul privind „Concesiunea de lucrări publice privind finanţarea, construcţia şi operarea parcării subterane P-ţa Avram Iancu – municipiul Arad” a fost publicat vineri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).
Municipalitatea doreşte amenajarea unei parcări subterane cu 588 de locuri. Proiectul vizează şi transformarea întregii pieţe într-un imens spaţiu pietonal, circulaţia rutieră dinspre Centru spre Boul Roşu (şi invers) urmând să fie făcută prin subteran.
Conform proiectului emis de municipalitate, „necesitatea investiţiei rezultă din lipsa unui număr suficient de locuri de parcare în zona centrală a municipiului, cât şi din necesitatea reamenajării din punct de vedere urbanistic a zonei centrale a Aradului, în scopul redării atractivităţii acesteia, atât pentru cetăţenii săi, cât şi pentru dezvoltarea potenţialului turistic al municipiului”.
Cei care parchează acolo ar urma să achite o sumă de 2 lei pe oră de la 6 seara la 6 dimineaţa şi un leu pe oră de la 6 dimineaţa până la 6 seara. 15 lei pe zi va costa parcarea autovehiculelor în regim de abonament pe 24 de ore. Un abonament lunar va costa 200 de lei.

  1. Nu a construit inca nimic Falka Gyorgy si a si stabilit tarifele la parcare! In ceea ce priveste castigatorul licitatiei, acesta va fi ori Tehnodomus, cea mai polivalenta firma de casa a PDL – ului din Arad), sau Confort Timisoara, al carei proprietar, Georgica Cornu, este
    tot omul lui Falca!

    Raspunde
  2. Gyury, tu ce ai facut pt Aradul asta ? Fa tu mai multe decat a facut Falca si atunci poti sa carcotesti.

    Raspunde
  3. Ovidiule, poti sa-i faci ceva lui Falca, daca te lasa. Pedelistule!

    Raspunde
  4. Prietenul lui Gyury 5 iulie, 2014, 6:19 pm

    Ovidiule, poti sa-i faci ceva lui Falca, daca te lasa. Pedelistule!

    Raspunde
    • prietenul lui Ovidiu 7 iulie, 2014, 4:54 pm

      oameni buni , nu il mai injurati pe ovidiu , el o duce bine si prospera in era falca , e normal sa-si apere investitia ,ca doar stiti vorba aia ,nu-i bai ca a furat falca , toti ar face-o in locul lui , dar macar i-mi pica si mie ceva .

      Raspunde
  5. Io am doi nepoţi, o nepoţică şi un nepoţel . Dar nici nepoţii nepoţilor mei nu vor vedea acea gropă zis parcare despre care unii tot ne aburesc . Eventual tata socru va incasa sutele de mii de EURO ptr. ( hic !) studiul de f e z a b i l i t a t e

    Raspunde
  6. Petre are dreptate. Da’ numa’ partial. Ca banii tot la Finu’ lu’ Basescu or ajunge!

    Raspunde
  7. oameni ,buni , voi tot ,nu intelegeti , ca nimeni ,nu are nici un interes ,sa faca ceva util ,in arad ,atata timp cat cei care ne conduc sant pusi pe capatuiala .
    important e sa se atribuie acele lucrari ,care aduc ,cele mai mari comisioane .
    se semneaza ,contractul ,se plateste comisionul ,se incepe lucrarea ,se da eventual un avans , si apoi lucrarea va fii abandonata din lipsa de fonduri ,pe care nimeni nu e dispusa sa le dea atata timp cat nu pica ceva.

    Raspunde
  8. Trebuie sa vedeti si partea pozitiva , daca se incepe lucrarea la iarna vom avea un imens paninoar gratuit in arad .

    Raspunde
  9. SA O TINETI TOT ASA DOMNULE PRIMAR,FELICITARI !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.