Scurt și la obiect, sau cum s-a desfășurat ședința publică extraordinară a Consiliului Local Municipal

Scurt și la obiect, sau cum s-a desfășurat ședința publică extraordinară a Consiliului Local Municipal

Ședința publică extraordinară a Consiliului Local Municipal s-a desfășurat într-o atmosferă relaxată, ca de final de mandat. Au fost 14 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, toate fiind votate favorabil, iar majoritatea în unanimitate.

În cadrul ședinței, care a durat aproximativ 15 minute, au fost votat proiecte de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic Zonal (PUZ) și a Regulamentului Local de Urbanism aferent (RLU), neexercitarea dreptului de preempțiune cu privire la achiziționarea unor apartamente, precum și aprobarea cuprinderii în bugetul general de venituri și cheltuieli al municipiului Arad pentru anul 2016 a sumelor destinate finanțării învățământului particular sau confesional acreditat din municipiul Arad.

De asemenea, două proiecte de hotărâre au vizat drumurile, și anume restransmiterea a trei sectoare de drum de interes național din domeniul public al statului precum și trecerea unui sector din drumul de interes național DN 79, în domeniul public al municipiului Arad și administrarea Consiliului Local Municipal.

CLM

 

  1. Cam pustiu pe acolo…..

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.