Se dă STARTUL la Miss Arad 2017! Tot ce trebuie să știi despre concursul de frumusețe (GALERIE FOTO)

Se dă STARTUL la Miss Arad 2017! Tot ce trebuie să știi despre concursul de frumusețe (GALERIE FOTO)

Concursul județean de frumusețe „Miss Arad” va fi organizat anul acesta pe parcursul lunilor iunie și iulie, informează Adela Răuț, amfitrioana evenimentului.

Prima etapă, care constă în preselecția concurentelor, va avea loc în data de 9 iunie, la Hotel Central „Best Western” iar finala în 21 iulie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”.

Miss Arad se află anul acesta la cea de a XII – a ediție și are ca slogan „Frumusețea înseamnă tradiție”, tematica proiectului fiind promovarea valorilor cultural – tradiționale din judetul Arad.

„Pentru a participa la finala din luna iulie, fetele trebuie să treacă mai întâi de castingul-preselecție care va avea loc în data de 9 iunie, la care va putea participa, într-o ținută formată din rochie, fustă sau pantaloni scurți și top, orice domnișoară cu vârsta cuprinsă între 14 și 24 de ani, înălțimea minimă 1,67 metri, necăsătorită și cu buletinul în județul Arad care aspiră la titlul de miss. Pretendentele la statutul de finaliste au dreptul sa participe la preselecție doar dacă nu au mai participat la alte ediții ale concursului”, a precizat Adela Răuț.

Concursul județean de frumusețe „Miss Arad” este organizat de Asociația Angels Organization, și își propune promovarea unor valori precum competiția sănătoasă între concurente, cooperarea și munca în echipă, un stil de viață sănătos, bunele maniere, dezvoltarea personală și autocunoașterea, dar şi implicarea concurentelor în activităţi sociale, culturale, sportive şi caritabile.

Foto: Arhiva

  1. Bogdan

    Oamenilor intrati aici pe site-ul „Aventuri pe bicicleta”

    http://www.aventuripebicicleta.ro

    Tot se modifica ce scriu !!!!! Pe Aradon nu-mi publica comenturile. Hmmm…

    Raspunde
  2. De ce se face diferenta intre fetele de 1,67 m si cele de 1.50 m?
    De ce daca esti scunda nu poti sa participi la ceva ce iti doresti?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.