Se înteţesc ACUZELE la adresa lui Falcă: 36 de PUZ-uri aprobate de CLM pe baza documentaţiei elaborate de Pro Arhitectura

Se înteţesc ACUZELE la adresa lui Falcă: 36 de PUZ-uri aprobate de CLM pe baza documentaţiei elaborate de Pro Arhitectura

Mircea Purcaru, co-preşedintele ALDE Arad, a acuzat astăzi, într-o conferinţă de presă, că 36 de Planuri Urbanistice Zonale (PUZ) pentru diferite obiective de investiţii majore din Arad, ale căror documentaţie a fost elaborată de SC Pro Arhitectura SRL, au fost votate de Consiliul Local Municipal. Problema care apare este legată de faptul că primarul Gheorghe Falcă deţine 45% din acţiunile SC Pro Arhitectura SRL, potrivit lui Mircea Purcaru. În acest fel, în conturile firmei lui Gheorghe Falcă, primarul Aradului, au intrat sume frumoase de bani.

„Toate construcţiile importante din Arad, Kaufland, mall-ul şi aşa mai departe, au fost făcute cu Pro Arhitectura şi nici o instituţie abilitată nu spune nimic”, a declarat Mircea Purcaru.

Zielele trecute, în presă a apărut o anchetă cu date precise legate de afacerile SC Pro Arhitectura SRL, societate care a înflorit în timpul mandatelor lui Gheorghe Falcă.

  1. Încă din primăvara anului 2012 acestea au fost scrise și bine documentate, doar că pe arădeni i-au durut la dos de ele. Important era că strada lor este asfaltată, măcar că banii nici acum nu sunt plătiți. Doar casa lui de pe malul Mureșului este gata. Firma a încasat în cca doi ani peste 4 milioane de euroi din studii de fezabilitate. Adică hârtii din care proștii nu înțeleg nimic, dar care sunt oblșigatorii în cazul unor noi investițiții.

    Raspunde
  2. Aradenii prosti isi merita soarta. Punct!

    Raspunde
  3. in republica falca , dictatorul este mai presus de lege , tot ce misca si rasufla este sub controlul lui si nimeni nu indrazneste nici macar sa ridice privirea in fata lui
    ce fac organele , politia , dna , anaf etc , pai astia au treaba , stau la panda sa prinda cate un infractor marunt care sa le dea mita , ca au saracii salarul mic si cheltuielile sant mari in ziua de azi .

    Raspunde
  4. DNA-ul ar trebui sa se sesizeze!
    Cuvantul: conflict de interes il are oare in vocabular???

    Raspunde
  5. slab stati veniti si voi cu ceva nou; am auzit ca isi face racheta asta da afacere ; si ii duce … oare pe cine????

    Raspunde
  6. Explicati-mi si mie sa inteleg ca sunt mai greu de cap.

    Pro Arhitectura asta nu avea dreptul sa faca documemntatii?
    Daca facea aceleasi documentatii alta firma, si le facea identice era ok inteleg, nu?
    Plata pentru aceste documentatii a fost facuta de beneficiari privati nu de catre primarie, deci nu sunt bani publici, nu?
    PUZ-ul a fost cerut si dat unor investitori privatiu, deci, care este neregula ca eu nu inteleg serios

    Raspunde
    • problema ghita(falca)este ca numai tu corespundeai cerintelor de la licitatie,rares falca tu ca angajat al statului iti aprobi tie lucrari?nu e bine in romanica?la ce impozite platim la primaria cel putin 50%din ele se fura!!!

      Raspunde
  7. Rares hai sa-ti explic eu ca-mi pare ca esti greu de cap: pai firmele respective nu veneau la primarie dupa avize? Nu veneau pe terenul lui Ghita Falca? Nu zice nimeni ca acesta conditiona avizele de intocmirea documentatiilor cu firma Proarhitectura, dar la fel nu crede nimeni ca zecile de PUZ facute de firma respectiva au fost asa din intamplare….. din coincidenta. Nu exista coincidente stimabile Rares. Exista doar un amarat de bradean de altfel un individ mediocru care s-a imbogatit pe spatele aradenilor. cam asta e. acum pricepusi si tu Rares?

    Raspunde
  8. Rares, sau cum ii spune Ghita, se face ca nu vede evidenta.El oricum ia un leu ca sa nu inteleaga. Trerbuie sa inteleaga organele statului, care pentru asta primesc un intreg salariu.

    Raspunde
  9. Poate ca ai dreptate mai Porcare , dar tu faci conferinte de presa in timpul serviciului ??? alo …Ministeru !!!!!

    Raspunde
  10. Taxe si impozite cit de mari se poate.Jos birurile de pe ARAD!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.