Mai multe articole din rubrica "" ↑

SECHESTRU la CET! Lupaş: „Voi cere explicaţii pentru această situaţie primarului Falcă”

SECHESTRU la CET! Lupaş: „Voi cere explicaţii pentru această situaţie primarului Falcă”

SC CET Arad SA a ajuns într-o situaţie extrem de dificilă sub administraţia Falcă, este de părere Marin Lupaş, consilier local municipal al PSD. Alesul local a precizat că zilele acestea au fost declanşate procedurile pentru punerea sub sechestru a bunurilor mobile ale societăţii.

Potrivit acestuia, situaţia este complicată pentru că CET Arad SA are de primit bani mulţi de la CET Hidrocarburi. Lupaş spune că societatea înregistrează datorii foarte mari către Societatea Naţională Lignit Oltenia iar trecerea producţiei de pe cărbune pe gaze a declanşat acţiunea de recuperare a banilor.

„Voi cere explicaţii pentru această situaţie primarului Falcă. În prag de iarnă, o situaţie gravă la CET nu face decât să alarmeze pe bună dreptate populaţia. Există riscul ca blocarea utilajelor şi acumularea datoriilor să pună sub semnul întrebării investiţia de la grupul 2. Din păcate, din cauza Primăriei s-a pierdut posibilitatea ca şi CET Arad să fie eligibil în programul de finanţare din partea Guvernului, de 600 de milioane de lei. Primăria nu a prins bani în buget pentru subvenţii la transportul energiei şi din această cauză CET nu poate accesa acel program guvernamental. Şi anul trecut, din aceeaşi cauză, s-au pierdut 19 milioane de lei. În acest an, suma putea fi mai mare şi putea oferi CET Arad gura de oxigen de care avea nevoie”, a spus consilierul municipal Marin Lupaş.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.