Sergiu Bîlcea (PNL): „Ipocrizia PSD-ului atinge cote maxime”

Sergiu Bîlcea (PNL): „Ipocrizia PSD-ului atinge cote maxime”

Liberalul Sergiu Bîlcea, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad (CJA), este de părere că meritul pentru proiectele de reabilitare a drumurilor județene este al CJA și al aparatului tehnic, nicidecum al PSD, așa cum s-au lăudat reprezentanții social-democrați.

„Ipocrizia PSD-ului atinge cote maxime. Contribuția guvernului este una de cofinanțare. Meritul pentru obținerea proiectelor de finanțare pentru drumurile județene este al strategiei Consiliului Județean, mai corect spus, a aparatului tehnic care a reușit să conceapă un proiect cu un punctaj mare, 83 de puncte din 100. Sper ca anul viitor, odată cu finalizarea achizițiilor acestui proiect, să începem lucrările la tronsonul Arad-Șiria-Pâncota-Buteni. Le sugerez parlamentarilor PSD, în loc să își asume merite care nu le aparțin, să își îndrepte atenția către proiecte necesare pentru județul Arad și să parcurgă toate etapele necesare realizării acestora, ca mai apoi să poată avea un motiv real de laudă”, a concluzionat Sergiu Bîlcea, președinte al organizației municipale a PNL Arad.

  1. simpatizant alde 24 mai, 2017, 7:42 am

    asa sunt cei de la psd ,ipocriti.

    Raspunde
  2. mint tot timpul cei de la psd.

    Raspunde
  3. Somnu aradean 24 mai, 2017, 9:19 am

    Ooooooo domnu cu integritatea, tradator de frunte, purtator de țucal când la unu când la altul, păi se poate ???

    Raspunde
  4. Bă schimbați-i poza lui ăsta că avortează gravidele.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.